Magistrații au decis începerea procesului lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară

Spread the love

Actualitate
Magistrații au decis începerea procesului lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară

12:10 , Scris de: Oleg GHILAS
Procesul în care Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară poate începe, după ce instanța a respins cererile formulate de fostul candidat la alegerile prezindențiale.

Poate începe procesul lui Călin Georgescu în dosarul propagandei legionare.| Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

    În iulie 2025, Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară. CITEȘTE ȘI:  Călin Georgescu, trimis în judecată pentru propagandă legionară Georgescu este acuzat că a promovat vreme de mai mulți ani fascismul și legionarismul. Magistrații au decis începerea procesului lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară Călin Georgescu s-a prezentat marți la Judecătoria Sectorului 1, în dosarul în care fostul candidat la prezidențiale este judecat pentru propagandă legionară. Instanța trebuia să decidă dacă îi prelungește lui Georgescu măsura controlului judiciar cu încă 60 de zile. Astfel, în acest sens, decizia privind măsura preventivă a fost amânată pentru 12 decembrie, notează HotNews.ro În schimb, un magistrat a decis că procesul pentru propagandă legionară în care este inculpat poate începe. De asemenea, un magistrat de cameră preliminară a respins excepțiile ridicate de avocații lui Georgescu, prin care solicită retrimiterea dosarului în care este judecat pentru propagandă legionară la Parchet General pentru refacerea rechizitoriului, se mai arată pe portalul instanțelor, potrivit sursei citate.  Acuzații de promovare a fascismului și legionarismului Fostul candidat la prezidențiale a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și de promovarea, în public, a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale). CITEȘTE ȘI:  Călin Georgescu, urmărit penal pentru promovarea cultului criminalilor de război și propagandă fascistă Potrivit informării publicate de Parchetul General în vara acestui an, din rechizitoriu a rezultat că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepții și doctrine fasciste, legionare și xenofobe, precum: * mobilizarea în masă a națiunii în vederea regenerării și renașterii acesteia prin palingeneză –  crearea omului nou, sub cupola misticismului creștin ortodox , inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente; * necesitatea emergenței unui lider carismatic, predestinat și autoritar, apt să pună în operă acest proces; * glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situația prezentă,  caracterizată de afectarea profundă a demnității comunității naționale  și de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acțiunilor unor inamici ai statului, artificial identificați sub forma unor actori statali externi; * ultranaționalismul populist având la bază un nucleu mitic creștin; * cultul mareșalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou național și reproducând, prin imitație, aproape până la identitate, nu doar cuvintele,  ci și gesturile și tonul vocii sale și efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari  la adresa restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piața Universității din București, la data de 2 octombrie 2021. „Concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declarații ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța ș.a”, precizează sursa citată. Ulterior, rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Sectorului 1, instanță competentă să judece cauza în fond.

Lasă un răspuns