Moșul a venit la Târgul de Crăciun din Florești – Winter Dream. Programul de duminică, 7 decembrie 2025. VIDEO

Spread the love

   Sâmbătă, 6 decembrie 2025, magia sărbătorilor a prins viață la Târgul de Crăciun al comunității din Florești.

 „Zâmbetele copiilor, strălucirea din ochii lor și bucuria cu care îl întâmpină pe Moșul nostru cu barbă adevărată spun totul despre atmosfera unică de aici”, a transmis Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

În fiecare zi, cei mici îl pot găsi pe Moșul în hambarul magic, locul unde dorințele devin povești, iar visele prind aripi în Winter Dream Florești.

„Vă așteptăm cu drag să trăim împreună frumusețea acestor momente!”, a conchis Pivariu.

O nouă ediție a celui mai mare eveniment de iarnă din Florești – Winter Dream 2025, și-a deschis porțile pentru public, duminică, 30 noiembrie 2025.

Un program special conceput cu colinde, concerte și artiști consacrați aduce magia sărbătorilor în comunitate.

Floreștenii vor avea parte de weekenduri pline de activități special concepute – ateliere și întâlniri cu Moș Crăciun.

În primele zile din decembrie, chiar Moș Crăciun vine să aducă bucuria Crăciunului direct în mijlocul comunității din Florești, gata să întâmpine toți copiii!

Lasă un răspuns