Facturi mai mici prin eficientizarea sistemului de termoficare din Cluj-Napoca.
Primarul Emil Boc a semnat două contracte de investiții, în valoare de 8,5 milioane de euro, pentru noi proiecte cu fonduri europene prin care 4,35 km din rețeua de termoficare din municipiul Cluj-Napoca va fi modernizată.
„Am semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor de retehnologizare a procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca – un pas important pentru creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, a anunțat, luni, primarul Clujului Emil Boc, prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina de Facebook.
Contractele au fost semnate cu Asocierea Avril SRL – Avi Prod Grup SRL – Eco Therm Services SRL – Mecatron SRL.
Este vorba despre două proiecte europene, în valoare totală de 8,5 milioane euro, pentru realizarea de insule de energie care să eficientizeze sistemele de termoficare din cartierele Mănăștur și Gheorgheni.
„Modernizarea rețelei de termoficare înseamnă mai puține pierderi și astfel, facturi mai mici pentru cetățeni”, a adăugat Emil Boc.
Banii pentru aceste investiții sunt în proporție de 70% din fonduri europene, iar restul de la bugetul local.
Lucrările vor fi încheiate la mijlocul anului 2027, termenele fiind de 3 luni pentru proiectare și 15 luni pentru execuție.
Astfel, proiectele de modernizare a rețelei de termoficare vizează o serie de măsuri, precum: *contoare inteligente pentru un control mai bun al consumului;*puncte termice modernizate/reabilitate;*rețele termice secundare inteligente (de distribuție) modernizate/reabilitate;*rețele termice primare inteligente (de transport) modernizate/reabilitate;În octombrie 2025, administrația locală semna un contract de peste 220 de milioane de lei pentru modernizarea sistemului centralizat de termoficare, proiect ce include reabilitarea a 15 puncte termice, precum și modernizarea a 6,8 km de trasee rețele de transport și 13,6 km trasee rețele de distribuție în vederea creșterii eficienței energetice a sistemului de încălzire.
În primăvara anului trecut, municipiul Cluj-Napoca a depus cererea de finanțare în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile din partea Ministerului Energiei pentru proiectul de retehnologizare a procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca, în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră CO2 prin intermediul insulelor de energie.
Clujul are ca obiectiv să fie primul oraș din România care să fie neutru din punct de vedere climatic, în primele 100 orașe din UE care să atingă acest obiectiv până în 2030, conform planului asumat cu Comisia Europeană.
De altfel, în iulie 2024, administrația locală anunța retehnologizarea Centralei Termice de Zonă Someș Nord cu echipamente de cogenerare care vor fi pregătite să funcționeze 100% pe hidrogen verde.
Soluția va reduce consumul de producție cu 31% și emisia de gaze cu efect de seră cu 4.
421 tone CO2 pe an – echivalentul a 14.
600 de copaci plantați.