Ordinul de începe a lucrărilor pe secțiunea Poarta Sălajului – Nușfalău (A3), cel mai complex și totodată cel mai scump segment al autostrăzii, a fost semnat în septembrie 2025.
Etapa de sondare geologică pentru realizarea tunelului Meseș, parte a segmentului de peste 40 km de autostradă, a debutat la jumătatea lunii august.
Acum, Guvernul a prevăzut sume suplimentare necesare etapei de expropriere în vederea despăgubirii pentru imobilele proprietate privată aflate pe coridorul de expropriere.
„Se aprobă suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.
689/2020 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional «Secţiunea 3B – Tunel rutier cu profil de autostradă în zona Meseş, situat pe teritoriul localităţii Românaşi, din judeţul Sălaj», din cadrul obiectivului de investiţii «Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea», cu suma totală de 21,09 mii lei, care se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor”, se arată în proiectul de pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi.
După recepționarea de către A.
N.
C.
P.
I.
a documentațiilor cadastrale individuale s-a constatat că anumite date de identificare ale imobilelor supuse exproprierii au suportat modificări în ceea ce privește datele de identificare și valorile de despăgubire.
Diferențele sunt rezultatul măsurătorilor din teren și ale documentelor care au stat la baza realizării documentațiilor cadastrale.
Astfel, suma totală necesară efectuării justelor despăgubiri pentru imobilele afectate de ezproprieri este în cuantum total de 21.
085,60 lei, sumă care este asigurată prin noul proiect de act normativ propus de Guvern.
Procedurile de expropriere vor fi efectuate de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea corelată cu autostrada Bucureşti – Braşov va asigura o legătură directă între România, centrul şi vestul Europei.
„Această autostradă va avea o mare atractivitate pentru traficul din zona Transilvaniei şi Munteniei, prin reţeaua de drumuri naţionale reabilitate sau cuprinse în programul de reabilitare, zona de sud-est (legătura cu portul Constanţa) prin intermediul autostrăzii București – Constanța şi zona de nord, cât şi pentru traficul generat de marile centre urbane din zona de influenţă a autostrăzii”, arată documentul citat.
Secțiunea Poarta Sălajului – Nușfalău (A3) are prevăzută pentru etapa de proiectare o durată de 18 luni, iar execuția lucrărilor trebuie finalizată în maximum cinci ani.
Investiția depășește 6 miliarde de lei.
Odată realizat, acest segment va completa Autostrada Transilvania pe întregul traseu, asigurând o conexiune rutieră rapidă între Oradea – Cluj – Târgu Mureș.
Proiectul include și realizarea tunelului Meseș, cu o lungime de aproape 3 km, peste 7 km de poduri și viaducte, dar și ample lucrări de consolidare a versanților.
Segmentul Poarta Sălajului-Nușfalău este împărțit în două secțiuni: *Poarta Sălajului – Zalău (15,14 km), care include și tunelul Meseș *Zalău-Nușfalău (25,86 km).
Realizarea integrală a proiectului va asigura o conectivitate sporită între vestul, centrul și nordul României.
Contractul pentru proiectarea și execuția segmentului de autostradă Poarta Sălajului-Nuşfalău (Secțiunea Poarta Sălajului-Zalău și secțiunea Zalău-Nuşfalău), care include tunelul Meseș, a fost semnat între CNAIR și Asocierea Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS-Ozaltin Insaat Ticaret VE Sanayi AS (Turcia) în aprilie 2025.
Contractul prevede inclusiv construcția a 65 de viaducte, poduri și pasaje (în lungime totală de aproximativ 13 km).