O femeie sau o fată a fost ucisă de un partener sau membru al familiei aproximativ la fiecare 10 minute anul trecut, conform estimărilor Organizației Națiunilor Unite, relatează dpa, citată de Agerpres.
roCel mai recent raport privind femicidele – situațiile de ucidere a unei femei sau a unei fete din cauza genului său – a fost publicat luni de Biroul Națiunilor Unite pentru droguri și criminalitate (UNODC) și Agenția Națiunilor Unite pentru egalitatea de gen și emanciparea femeilor (UN Women).
Raportul arată că aproximativ 83.
000 de femei și fete au fost ucise în mod deliberat la nivel mondial în 2024.
În aproximativ 60% din aceste cazuri, făptașul a fost un membru al familiei sau un partener, au declarat organismele ONU în contextul publicării raportului anual privind Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.
În schimb, 11% din omuciderile în rândul bărbaților au fost comise de rude sau parteneri.
Conform datelor ONU, femicidele sunt deosebit de frecvente în regiunea africană, care a înregistrat cel mai mare număr de femicide în 2024, de 22.
600.
Regiunea asiatică a urmat cu 17.
400, în timp ce America a avut 7.
700, Europa 2.
100 și Oceania 300.
Africa a avut cea mai mare rată de femicide în care victima și agresorul se aflau într-o relație intimă sau familială.
Bilanțul a fost de 3 victime la 100.
000 de femei sau fete.
În Europa, rata a fost cea mai mică, de 0,5.
În 2023, aproximativ 51.
100 de fete și femei au fost ucise de rude sau parteneri intimi la nivel mondial, din cele 85.
000 de femei și fete care au murit ca urmare a infracțiunilor violente, conform raportului de anul trecutPotrivit datelor oficiale, în România, de la începutul anului au fost confirmate 51 de cazuri de femicid.
La începutul lunii noiembrie, printr-un proiect de lege susținut de peste 270 de parlamentari s-a propus o schimbare majoră în cadrul legislației penale, prin introducerea definiției legale a femicidului și prin înăsprirea pedepselor pentru crimele îndreptate împotriva femeilor.
Statisticile poliției arată că, în fiecare săptămână, o femeie își pierde viața în urma violenței exercitate de partenerul său, iar în ultimii 11 ani peste 500 de femei au fost ucise în România.