Condiția lui Ciprian Ciucu pentru a lua în considerare o dezbatere cu Cătălin Drulă / „Doi actori principali refuză, Daniel Băluță și Anca Alexandrescu”

Spread the love

Actualitate

marți, 25 noiembrie 2025, 22:50

Condiția lui Ciprian Ciucu pentru a lua în considerare o dezbatere cu Cătălin Drulă / „Doi actori principali refuză, Daniel Băluță și Anca Alexandrescu”

Vladimir Ionescu
HotNews.ro
Share

Ciprian Ciucu și Cătălin Drulă. Colaj: Ion Mateș. Foto: Inquam Photos, Profimedia

Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat marți la B1 TV că el a propus organizarea unei dezbateri între primii cinci competitori electorali din sondaje, însă Anca Alexandrescu, candidata susținută de AUR, „a declinat”, iar Daniel Băluță de la PSD „va evita aceste dezbateri”.

Liberalul consideră că primii cinci candidați din sondaje „sunt cei care pot influența rezultatul final al alegerilor”.

„Daniel Băluță, Anca Alexandrescu, Cătălin Drulă, Ana Ciceală sunt candidații cu care mi s-ar părea normal să avem o dezbatere. Doamna Alexandrescu a declinat, deci domnul Vlad Gheorghe ar putea să îi ia locul, din punctul meu de vedere, într-o astfel de dezbatere. Domnul Băluță, din câte am înțeles, prin contactele pe care le avem, echipa mea le are cu diferite televiziuni care și-au dorit o astfel de dezbatere, va evita aceste dezbateri”, a declarat Ciprian Ciucu.

Candidatul PNL consideră că o dezbatere între el, Cătălin Drulă și Ana Ciceală ar viza „același electorat”.

„Adică o dezbatere în care noi să ne canibalizăm, cumva, pentru că dintr-o astfel de dezbatere e puțin probabil ca cineva să iasă bine, pentru că se spun cuvinte grele în astfel de dezbateri, și a rămas să iau o decizie pe care o voi anunța în curând”, a continuat el.

Condiția lui Ciprian Ciucu pentru Cătălin Drulă

Liberalul a spus că decizia de a participa sau nu la dezbateri reprezintă un aspect „important în economia campaniei, dat fiind că doi actori principali refuză, Daniel Băluță și Anca Alexandrescu”.

„În acest context mă gândesc că ar fi bine să stabilim care ar fi, cumva, condițiile acestei dezbateri, pentru că are nevoie de niște condiții de existență. De exemplu, îmi vine greu să mă duc într-o dezbatere cu domnul Drulă, nu pentru că n-am putea să dezbatem corect, dar domnul Drulă deja m-a jignit în această campanie electorală (…). M-a jignit, mi-a pus o poreclă, mi-a zis ceva de genul că sunt porc, sau ceva de genul acesta”, a afirmat Ciprian Ciucu.

El a susținut că „poate considera o dezbatere” în cazul în care contracandidatul său de la USR „își poate cere scuze sincer, nu așa, la mișto”.

„Putem avea niște dezbateri, dar nu în asemenea condiții, pentru că nu îl mai recunosc pe Cătălin Drulă. Eu îl știam altfel pe el, un tip bine crescut, cu care se poate dialoga pe argumente și care nu ajunge la astfel de invective, din punctul meu de vedere. Mi se pare că nu mai e Cătălin Drulă, parcă sunt consultanții PSD, care i-au ajuns în echipă”, a mai declarat candidatul PNL.


Sursa: Hotnews

Articol procesat cu AI pentru pagina1.ro

Lasă un răspuns