Anuntul a fost facut de seful ANAF, Adrian Nica.
„Așteptăm cu nerăbdare motivarea.
Demersurile ANAF vor fi pentru a recupera aceste sume, în toate cazurile.
Nu pot să comentez o decizie a instanței fără să văd o motivare.
Avem ce recupera din datele pe care le deținem”, a transmis seful ANAF, Adrian Nica, potrivit Economedia.
ro.
El a afirmat că reprezentanţii ANAF nu au fost „uimiţi”, dar nici nu se aşteptau ca instanţa să respingă instituirea acestor măsuri.
„Noi nu o să facem nimic altceva decât o să aşteptăm motivarea instanţei şi apoi o să facem în continuare demersurile legale pentru a recupera sumele care se cuvin ANAF”, a subliniat Nica, conform sursei citate.
ANAF a înregistrat, în numele statului român, la Tribunalul Sibiu, o acţiune prin care solicită ca fostul preşedinte Klaus Iohannis să fie obligat să achite despăgubirile pentru lipsa de folosinţă a cotei de jumătate dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu.
Fiscul a mai cerut instanţei instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestuia şi a familiei sale, pentru a se garanta recuperarea sumelor cuvenite statului, în condiţiile în care pârâţii au refuzat să plătească de bunăvoie.