Vreme instabilă și ploi. Zona montană a județului Cluj, sub Cod galben de vânt puternic.

Spread the love

  Luni, 17 noiembrie, temperaturile se vor situa peste cele specifice datei din calendar, zonal va fi ceață și înnorări persistente.

 Astfel, cerul va fi variabil însã nebulozitatea se va accentua pe parcursul zilei iar ploile se vor extinde în a doua parte a zilei în Banat, Crişana şi Maramureş, iar noaptea în Oltenia şi Transilvania.

Vor fi averse, pe alocuri însoţite de descãrcãri electrice.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 – 20 de grade Celsius, iar cele minime se vor situa între 3 – 14 grade Celsius.

În Cluj, vremea este în schimbare, cu temperaturi mai ridicate, însă și cu înnorări.

 Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 12:00 în zona montană înaltă a județului unde, la o altitudine de peste 1.

800 de metri, se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90 – 120 km/h.

Pe parcursul zilei și nopții meteorologii anunță șanse crescute de precipitații, iar maximel termice diurne vor ajunge la 17 grade Celsius, în timp ce minima termică va indica 5 grade Celsius.

 De marți, temperaturile scad brusc, astfel că maximele nu vor depăși 8 – 6 grade Celsius.

 

Lasă un răspuns