Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, spune că va sesiza federațiile abilitate pentru sancționarea derapajelor produse la meciul Bosnia – România.
Oficialul clujean, care a fost în tribune la meciul de sâmbătă seară, transmite că „respectul nu este negociabil”.
„În Bosnia am trăit unul dintre cele mai triste episoade pe care le poate experimenta un suporter al echipei naționale.
Cu suporteri agresivi, needucați, lipsiți de bun-simț, treziți parcă dintr-o epocă a întunericului”, notează Alin Tișe într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.
„Un stadion rămas în alt secol: betoane gri, scaune rupte, spații înguste, o infrastructură care amintea de comunele de dinainte de ’90.
Imaginile sunt absolut incredibile, de neimaginat în acest secol.
Stadionul pe care juca prima echipă a țării, naționala Bosniei.
Diferența față de Cluj? De la civilizație la paleolitic.
Adevărata dezamăgire a fost în tribune.
Imnul României a fost acoperit de huiduieli, un gest care nu ar trebui să existe nicăieri în Europa!Timp de 90 de minute, o parte din public a aruncat cu obiecte în noi, a făcut gesturi obscene, ne-a insultat și chiar ne-a scuipat.
Au adresat, pe întreaga durată a meciului, scandări rasiste suporterilor români.
Nu pasiune, ci agresivitate.
Nu rivalitate, ci ură gratuită!Un stadion nu e o junglă.
E un loc unde se cântă, nu unde se atacă.
Fotbalul ar trebui să unească, nu să dezumanizeze.
Respectul nu e opțional, iar violența nu e scuzabilă”, spune președintele Consiliului Județean Cluj în mesajul citat.
Tișe cere implicarea FIFA și UEFA.
„E momentul ca UEFA și federațiile să trateze serios astfel de derapaje!Voi trimite o sesizare organismelor FIFA și UEFA pentru a semnala aceste abateri grave, inacceptabile, care compromit ideea de joc de fotbal și voi solicita măsuri concrete”, a adăugat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Meciul Bosnia – România (3-1), disputat sâmbătă seara la Zenica, s-a desfășurat într-o atmosferă tensionantă.
Tricolorii și suporterii români au fost înjurați și batjocoriți pe parcursul partidei, iar fanii gazdelor au scandat mesaje rasiste.