Consiliul Concurenței monitorizează piața ouălelor „să nu avem creșteri speculative de preț”. „Sper că producătorii și-au învățat lecția”

Spread the love

Actualitate

vineri, 14 noiembrie 2025, 19:38

Consiliul Concurenței monitorizează piața ouălelor „să nu avem creșteri speculative de preț”. „Sper că producătorii și-au învățat lecția”

Vladimir Ionescu
HotNews.ro
Share

Imagine ilustrativă, sursa: Dinstinctivedesign | Dreamstime.com

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat vineri că instituția monitorizează „cu atenție” situația de pe piața ouălelor, unde în trecut au fost aplicate amenzi după ce producătorii „au crescut prețurile comunicând între ei, coordonându-se”, transmite Agerpres .

„Dacă vă duceți aminte, am mai avut acum câțiva ani, când a fost iarăși o problemă legată de gripa aviară la ferme din Olanda și din Germania. A fost iar o penurie la nivel european și atunci a fost exportul din România către acele piețe și prețurile au crescut. Da, e o piață europeană, dacă cresc prețurile în vestul Europei or să crească și la noi. Ce monitorizăm noi? Situația să nu avem creșteri speculative de preț”, a declarat oficialul.

Chirițoiu a spus că la vremea respectivă au fost aplicate amenzi, deoarece au existat „dovezi că producătorii de ouă au crescut prețurile comunicând între ei, coordonându-se între ei”.

„Eu sper că ei și-au învățat lecția și nu vor mai face așa ceva.. Monitorizăm situația cu atenție. Dar în același timp e bine că exportăm, că de obicei ne plângem că vin alimente străine la noi, că-s importuri mari. Bun, acum mă bucură faptul că avem producători români care au forță și pot să exporte în străinătate, să câștige bani, să aducă bani și în țară”, a adăugat șeful Consiliului Concurenței.

„România a devenit cel mai mare producător de ouă din regiune”

În 20 octombrie, când era dezbătută moțiunea simplă pe care a depus-o AUR împotriva sa, ministrul PSD al Agriculturii a susținut că în anul 2024 țara noastră „a devenit cel mai mare producător de ouă din regiune și și-a crescut exporturile de carne de pasăre cu 17%”.

„Prin fermele pe care le-am dezvoltat în ultimii doi ani, asigurăm 8,7 milioane de locuri de cazare, ceea ce înseamnă că producția anuală de pui de carne a României a crescut cu 100 de milioane de pui. Astăzi, România produce 590 de milioane de pui anual, ceea ce ne asigură consumul integral din producția internă și cantități importante pentru export în țări precum Italia, Franța și Marea Britanie”, a mai susținut Florin Barbu la dezbaterea din Camera Deputaților.

Sursa foto: Dinstinctivedesign | Dreamstime.com


Sursa: Hotnews

Articol procesat cu AI pentru pagina1.ro

Lasă un răspuns