Rata inflației scade ușor, în octombrie, la 9,8%: Energia electrică și mărfurile nealimentare s-au scumpit cel mai mult

Spread the love

Economie
Rata inflației scade ușor, în octombrie, la 9,8%: Energia electrică și mărfurile nealimentare s-au scumpit cel mai mult

11:35 , Scris de: Oleg GHILAS
Rata anuală a inflației a fost, în luna octombrie 2025, 9,8%, în condițiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,96%, serviciile cu 10,52% iar mărfurile alimentare cu 7,57%.

Rata inflației scade ușor, în octombrie, la 9,8%: Energia electrică și mărufile nealimentare s-au scumpit cel mai mult|Foto: Depositphotos.com

    În octombrie 2025, inflația anuală a scăzut ușor, la 9,8% , după două luni de stagnare în jurul a 9,9% , anunță, miercuri, Institutul Național de Statistică (NS). CITEȘTE ȘI:  Românii plătesc cel mai scump trai din Europa. Cea mai mare inflație din UE! Rata anuală a inflaţiei în septembrie 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, a fost 9,88%, situându-se la un nivel similar cu luna precedentă (9,85%). Rata inflației scade ușor, în octombrie, la 9,8%: Energia electrică și mărufile nealimentare s-au scumpit cel mai mult Energia electrică rămâne topul scumpirilor în ultimul an, în condițiile în care tariful la energie electrică a crescut cu peste 70%, conform INS.  Sursa: INS În ceea ce privește produsele alimentare , cele mai mari majorări de preţuri s-au menținut și în acest interval la fructele proaspete ( 22,74% ).  O cafea costă cu 19,25% mai mult decât anul trecut, în vreme ce fructele și conservele din fructe sunt mai scumpe cu 14,96%.   Tarifele din grupa produselor zahăr, produsele zaharoase și mierea de albine au crescut cu 13,27%.   Alte creșteri substanțiale se constată și la laptele de vacă , 11,46%, la pâine, cu 9,5% și la citrice  cu 8,16%.   Ouăle s-au scumpit cu 9,03%.   CITEȘTE ȘI:  Avocado, brânza franțuzească și prosciutto: vinovații ascunși ai deficitului României La categoria băuturi alcoolice , prețul berii s-a majorat , în ultimul an, cu 7,39 %, iar cel al vinului cu 6,57% . O altă majorare importantă a tarifelor se constată și la carnea de bovine , cu 10,39%. În categoria  serviciilor , cele mai mari creșteri de prețuri în octombrie 2025 comparativ cu luna similară din 2024 s-au consemnat în cazul biletelor CFR , acestea majorându-se cu 18,59%, urmate de cele ale serviciilor de igienă și cosmetică , cu 18,54%. Creșteri de prețuri au fost consemnate la serviciile de reparații auto , 16,57%. Chiriile au crescut în ultimul an cu 8,86%. În același timp, asistența medicală a devenit mai scumpă cu 13,53%. Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în octombrie, cu 72,3% în ritm anual, dar cu un preț în scădere cu 0,27% față de luna precedentă, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

Lasă un răspuns