Jucătorii antrenați de Adrian Falub au început mai bine partida și au semnat primele ratări ale meciului încă din minutul 4: Istrate și Mihai n-au ajuns la pasa trimisă în fața porții de Sucitu.
Primul avea, însă, să deschidă scorul la jumătatea primei părți: a primit o pasă în lateral de la Mihai, a pătruns în careu și a marcat cu un șut pe sub portar.
Același Mihai avea să-și treacă și el numele pe lista marcatorilor în minutul 37, șut la vinclu din interiorul careului.
Tabela a închis-o Țica, în minutul 86, șut cu stângul, fără speranțe pentru portarul advers și a închis tabela.
A fost prima victorie a Unirii Dej pe teren propriu în acest sezon și abia a doua din această ediție.
Deși a câștigat, duelul de vineri s-ar putea să fie penultimul pentru Adrian Falub pe banca grupării alb-albastre.
Dejul se află la 12 puncte distanță de locul 5, ocupat în acest moment de Sănătatea Cluj.
Cum contractul dintre club și antrenor va ajunge la final în cazul în care Unirea nu se va clasa pe locul al 5-lea la finalul lunii decembrie, calculele ar putea fi rezolvate încă de etapa viitoare.
Pe Municipalul din Dej vine chiar Sănătatea Cluj, iar o victorie a „virușilor verzi” ar însemna demiterea antrenorului, întrucât cele două formații vor fi despărțite de 15 puncte cu 4 etape rămase de disputat în 2025.