O întrebare pentru premierul Bolojan: este uzual să vină la Guvern pentru „audiențe politice” colegii din PNL însoțiți de oameni de afaceri, care-i cer să le rezolve problemele? 

Spread the love

Opinii

joi, 6 noiembrie 2025, 12:23

O întrebare pentru premierul Bolojan: este uzual să vină la Guvern pentru „audiențe politice” colegii din PNL însoțiți de oameni de afaceri, care-i cer să le rezolve problemele? 

Cătălin Tolontan
Opinie •
HotNews.ro
Share

Prim-ministrul Ilie Bolojan susține o conferință de presă la Palatul Victoria, București, 29 iulie 2025. FOTO: Inquam Photos / George Călin

„Cazul Bogos” nu e povestea unui lider local care sosește în București, de mână cu un afacerist dintr-un județ. E mai mult de atât. 

Șeful PNL Vaslui Mihai Barbu a fost trimis la Vaslui acum un an. Partidul l-a pus să-l înlocuiască din poziția de șef al organizației locale pe fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru. În octombrie 2024, Tătaru a fost ridicat din spital , de DNA Iași sub acuzația că a luat mită în spital. 

„În realitate, Barbu nu s-a mutat la Vaslui. El a condus organizația locală de la București, unde era trezorierul partidului”, a explicat un om din PNL pentru Simona Voicu, jurnalista HotNews care stă în Vaslui.

Filiera Firea-Pandele

Barbu a ajuns în PNL după niște ani petrecuți în PSD. Filiera sa politică: grupul din Voluntari, Pandele-Firea, cu care a fost când în relații bune, când în conflict. În 2011, Mihai Barbu era șeful PSD Voluntari. Apoi, Mihai Barbu a trecut la UNPR, la partidul lui Dan Diaconescu și apoi a ajuns la PNL. 

„Conform registrului de intrări, pe 23 septembrie, dl. Barbu, președinte PNL Vaslui, a fost în audiență la primul-ministru, audiență pe care o solicitase pe chestiuni politice. Dl. Barbu a venit însoțit de dl. Fănel Bogoș”, a spus purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu. 

Întâlnirea „plus unu” cu Bolojan 

Și nu e nimic nefiresc aici, în marea de nefiresc a României politico-economice de astăzi. A fost, cu adevărat, o „audiență pe chestiuni politice”. Pentru că asta e o parte a politicii noastre de astăzi: încercarea de a promova propriile afaceri sau ale apropiaților partidelor. 

A intrat Fănel Bogos în cabinetul lui Ilie Bolojan fără ca premierul să știe? Sau i-a spus Mihai Barbu șefului său de partid: „Vin cu un om de afaceri nedreptățit de stat?”. Că așa se prezenta Fănel Bogos, în timp ce abatorul său împuțea Vasluiul, spre revolta unor zeci de mii de oameni care vedeau cât de mult este acesta protejat. 

Cert e că Bogos a apucat să-i spună lui Bolojan care sunt supărările sale de afaceri, la această întâlnire „politică”. De unde știm? De la purtătoarea de cuvânt a Guvernului: „Discuția a durat aproximativ 15 minute și nu a avut niciun fel de urmări în privința situației dlui. Bogoș, asupra căreia prim-ministrul nu a făcut niciun fel de aprecieri”.

Nu a făcut aprecieri, dar a primit la o audiență politică un om de afaceri. Că n-a avut urmări, după cum susține Guvernul, spune și un om din stenogramele DNA, care afirmă că Bolojan i-a spus lui Fănel Bogos că nu se bagă. 

Unde este totuși lista pe care se pot înscrie oamenii de afaceri din România care au diverse probleme și vor să discute cu Ilie Bolojan? Poate că nu au pulpe de pui să-l răsplătească pe intermediarul întâlnirii, cum a procedat Bogos cu Barbu , dar un portbagaj de microprocesoare s-o găsi.  


Sursa: Hotnews

Articol procesat cu AI pentru pagina1.ro

Lasă un răspuns