Unul dintre principalele ingrediente ale bucătăriei ungare e amenințat de schimbarea climei, care aduce un dublu efect

Spread the love

Actualitate

marți, 4 noiembrie 2025, 10:42

Unul dintre principalele ingrediente ale bucătăriei ungare e amenințat de schimbarea climei, care aduce un dublu efect

Sebastian Jucan
HotNews.ro
Share

Bărbat degustând gulașul pe care l-a preparat la un târg (imagine ilustrativă), FOTO: Salevk Vlaclav / CTK / Profimedia Images

Conform unui studiu comun realizat de două universități din Ungaria, este posibil ca într-un deceniu sau două să nu mai existe cartofi care să poată fi cultivați în Ungaria în condiții naturale, fără irigații sau alte instalații de amenajare agricolă, sau doar zone mici să rămână adecvate pentru cultivarea acestei legume de bază pentru numeroase rețete de bază ale gastronomiei locale precum gulașul, scrie infostart.hu , citat de Rador.

În studiul lor, cercetătorii au examinat modul în care capacitatea de a cultiva cartofi în Ungaria s-a deteriorat în ultimele decenii, respectiv în ce măsură se va înrăutăți situaţia odată cu apariția unor noi dăunători.

Studiul a fost realizat de cercetătorii Péter Szabó, Katalin Somfalvi-Tóth și Rita Pongrácz de la Departamentului de Meteorologie al Universităţii Eötvös Loránd (ELTE) și Facultatea de Agronomie din cadrul Universităţii de Agricultură și Științe ale Vieții (MATE).

Echipa de cercetători a ajuns la concluzia că posibilitatea de a cultiva cartofi în Ungaria în condiții naturale a scăzut dramatic. Péter Szabó, doctorand la Departamentul de Meteorologie al ELTE a declarat pentru InfoRadio că motivul, pe de o parte, este reprezentat de schimbările climatice care aduc temperaturi mai scăzute în zonele mai nordice ale Ungariei și mai ridicate în cele din sud.

„Pe de altă parte, încălzirea climatică favorizează dăunătorii, astfel încât, ca un efect dublu, ajung să afecteze producția de cartofi din țara noastră”, a declarat Szabó, un cercetător specializat în climă.

Cercetătorii atrag atenția că producția de cartofi a scăzut deja puternic în Ungaria

Péter Szabó a subliniat că gravitatea situației este demonstrată de faptul că, în comparaţie cu anii 2000, când în Ungaria s-au recoltat în medie 800 de mii de tone de cartofi, această cantitate a scăzut în prezent la un sfert. Mai mult, acoperă doar 40-50% din consumul intern, restul fiind completat din importuri.

Potrivit cercetătorului, cel mai mare declin a avut loc în Ungaria Centrală, respectiv la Budapesta și în Câmpia de Nord. El a subliniat că în prezent cultivarea cartofilor a încetat complet în zonele limitrofe ale capitalei, deși la începutul mileniului era încă de 200-300 de hectare cultivate.

„În prezent, principalele zone de producție au fost transferate în județele Csongrád-Csanád și Bács-Kiskun, dar chiar și în aceste două județe la un loc cultivarea cartofilor este doar pe jumătate față de cum era doar în județul Pesta în anii 2000. În Câmpia de Sud, cultivarea este posibilă doar cu irigații prin răcire. Suprafața cultivată a scăzut dramatic, iar cu privire la cultivarea cartofilor în Ungaria, în viitor, au fost examinate trei scenarii climatice”, a mai spus omul de știință.

Conform scenariului pesimist, peste 10-15 ani, cartofii nu vor mai putea fi cultivați în condiții naturale nicăieri în Ungaria. Scenariul optimist, care se bazează pe reduceri imediate ale emisiilor de gaze cu efect de seră și îndeplinirea obiectivelor climatice de la Paris, estimează că ar fi posibil să se cultive din nou cartofi autohtoni de înaltă calitate pe o suprafață mai mare din Ungaria, în loc să se apeleze la importuri.

Potrivit datelor din 2023 ale Băncii Mondiale, doar 2,34% din totalul terenurilor agricole ale Ungariei erau irigate.

Szabó a declarat că scenariul cel mai realist este al treilea, și anume că aceste legume vor putea fi cultivate în continuare pe suprafețe mai mici și bine alese, dar nu în aceeași cantitate ca în anii 2000. Cercetătorul a menționat de asemenea că în prezent 40% din terenurile agricole ale Ungariei sunt potrivite pentru cultivarea cartofilor într-o oarecare măsură, dar acest procent va scădea la 20-25%, conform tuturor scenariilor.


Sursa: Hotnews

Articol procesat cu AI pentru pagina1.ro

Lasă un răspuns