Cazul fostului fostului șef de la Antidrog: Universitățile unde Țone și-a luat două doctorate în puțin peste o lună confirmă că a plagiat, dar iau măsuri diferite

Spread the love

Actualitate

luni, 3 noiembrie 2025, 09:44

Cazul fostului fostului șef de la Antidrog: Universitățile unde Țone și-a luat două doctorate în puțin peste o lună confirmă că a plagiat, dar iau măsuri diferite

Maria Ionescu
HotNews.ro
Share

Cătălin Țone. Sursă foto: Agerpres

Comisiile de etică de la Universitatea Națională de Apărare (UNAP) și Academia de Poliție au confirmat că fostul comisar-șef Cătălin Țone a plagiat masiv în ambele teze de doctorat susținute în 2011, scrie jurnalista Emilia Șercan într-un articol PressOne .

Cele două comisii de etică au luat, însă, măsuri diferite: în vreme ce UNAP a confirmat plagiatul și a demarat procedurile de retragere a titlului, Academia de Poliție a constatat și ea plagiatul, dar și-a declinat competența, susținând că “nu este abilitată să analizeze fondul științific al lucrării și nu poate stabili existența sau inexistența plagiatului”.

Cazul Țone arată degringolada care domnește astăzi în învățământul universitar românesc în privința plagiatului: două comisii de etică admit explicit că un titlu de doctor a fost obținut prin fraudă, dar au păreri total opuse despre responsabilitatea de a lua măsuri de sancționare, notează Emilia Șercan.

Astfel, cazul dublului plagiat în tezele de doctorat ale fostului comisar-șef și expert TV Cătălin Țone, dezvăluit de PressOne în august , a fost tranșat în mod diferit de universitățile care i-au acordat în 2011 titluri de doctor la o distanță de 36 de zile. 

Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP) a stabilit în mod explicit că teza de doctorat a lui Țone este plagiată masiv, pe când Academia de Poliție „Al. I. Cuza”– instituție unde Țone a predat o serie de cursuri – recunoaște că există „abateri de la integritatea academică” în procent de 31%, dar pretinde că „nu este abilitată să analizeze fondul științific al lucrării și nu poate stabili existența sau inexistența plagiatului”. 

Deciziile celor două comisii de etică arată absurdul în care a fost împinsă soluționarea cazurilor de încălcare a integrității academice în România: concluziile sunt diametral opuse, deși s-au aplicat aceleași legi, pentru simplul motiv că interpretarea lor a fost complet diferită, spune jurnalista.

Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei și invitat permanent în studiourile TV ca expert în combaterea traficului și consumului de droguri, în prezent pensionar special angajat consilier superior la Agenția Națională Anti-doping, a contestat deja decizia de plagiat luată de UNAP.

Citește și
Acuzat că a plagiat în două doctorate, Cătălin Țone spune că investigația PressOne e „susținută de un grup de persoane implicate în promovarea legalizării canabisului”
VIDEO Invitat la o emisiune a radioului public, fostul șef Antidrog Cătălin Țone nu a fost întrebat despre acuzațiile de plagiat


Sursa: Hotnews

Articol procesat cu AI pentru pagina1.ro

Lasă un răspuns