Noul guvern al Republicii Moldova, condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu, a depus jurământul, sâmbătă, la Președinția Republicii Moldova, în prezența șefei statului, Maia Sandu, și a președintelui parlamentului, Igor Grosu, informează Moldpres, potrivit Agerpres.
ro.
Ceremonia a avut loc după ce, vineri seară, parlamentul a acordat votul de încredere guvernului Munteanu și a aprobat programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare”, care stabilește ca obiectiv prioritar finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană până în 2028, modernizarea economiei, consolidarea statului de drept și creșterea nivelului de trai al cetățenilor.
„Porniți la drum cu responsabilitatea de a veni în întâmpinarea așteptărilor mari și pe drept justificate ale oamenilor.
După anii în care a trebuit să gestionăm multiple crize și provocări, avem nevoie, începând de astăzi, de o guvernare care să se concentreze mai mult pe dezvoltare, care să ducă la bun sfârșit transformarea Republicii Moldova într-un stat european modern”, a declarat Maia Sandu, care a apreciat totodată că „volumul de muncă este fără precedent, dar cetățenii așteaptă rezultate concrete”.
Printre prioritățile noului executiv se numără investiții de până la 4 miliarde de euro, modernizarea infrastructurii (inclusiv construirea a 4 poduri peste Prut și reabilitarea a 3.
000 km de drumuri), investiții de 9 miliarde de lei în comunități, creșterea salariilor și pensiilor, modernizarea spitalelor și școlilor, precum și finalizarea evaluării judecătorilor și procurorilor în procesul de asanare a sistemului de justiție.
În următorii ani, o prioritate pentru Republica Moldova va fi și interconectarea deplină cu piața energetică a UE.
Autoritățile mai planifică continuarea și dezvoltarea programelor „Satul European” și „Curtea Europeană”, cu investiții de cel puțin 9 miliarde de lei în comunitățile din întreaga țară.
Noul guvern își mai propune investirea a cel puțin 6 miliarde de lei în grădinițe, școli și universități, dublarea burselor pentru elevi și studenți, precum și modernizarea spitalelor.
Guvernul Munteanu va avea 14 ministere și cinci vicepremieri, dintre care doi fără portofoliu – pentru integrare europeană și reintegrare.
Echipa guvernamentală include atât nume noi, cât și persoane care își păstrează funcțiile deținute în cabinetul anterior.