FOTO-VIDEO Organizatorul marșului în care s-a cerut dreptate pentru victimele de la Colectiv, amendat de jandarmi pentru „depășirea orei de comemorare” / „N-am cuvinte să descriu”

Spread the love

Actualitate

vineri, 31 octombrie 2025, 01:33

FOTO-VIDEO Organizatorul marșului în care s-a cerut dreptate pentru victimele de la Colectiv, amendat de jandarmi pentru „depășirea orei de comemorare” / „N-am cuvinte să descriu”

Adelina Mărăcine
HotNews.ro
Share

Mai multe persoane participă la marșul de protest la comemorarea a 10 ani de la incendiul din clubul Colectiv. FOTO Inquam Photos / Codrin Unici

Marian Rădună, reprezentant al Asociației MEA și unul dintre organizatorii marșului în amintirea tragediei din clubul Colectiv, a fost amendat joi seară de către Jandarmeria Română cu 3.000 de lei pentru „depășirea orei de comemorare”. Contactat de HotNews, Rădună spune că sancțiunea este nelegală și că o va contesta în instanță.

„Corupția ÎNCĂ ucide”. La 10 ani de la Colectiv, sute de persoane au participat la un marș de comemorare. Ce spun supraviețuitorii și rudele victimelor / „Nimeni nu e vinovat, dar 65 sunt morți” – FOTO VIDEO

Câteva sute de persoane au participat, joi seară, la un marș în București, pentru a marca 10 ani de la incendiul devastator din Clubul Colectiv, în urma căruia 65 de tineri și-au pierdut viața. Participanții s-au adunat la Universitate, la ora 18:00, și au plecat apoi în marș, la ora 19:00, către locul fostului club din Piața Bucur.

Potrivit organizatorilor, evenimentul a fost notificat oficial și a avut două protocoale distincte – unul pentru marșul propriu-zis și unul pentru comemorarea de la fostul club Colectiv.

Amendă de 3.000 de lei pentru „depășirea orei de comemorare”

Contactat de HotNews.ro, Marian Rădună a confirmat că a fost sancționat de Jandarmerie după ora 23:00, pentru că „s-a depășit ora de comemorare”.

În acel moment, potrivit acestuia, în fața fostului club Colectiv se mai aflau aproximativ 25 de persoane care aprindeau lumânări și păstrau un moment de reculegere. Rădună susține însă că procesul-verbal este nelegal și că jandarmii „nu cunosc legea”.

„Da, ideea este că domnul constatator de la Jandarmerie nici măcar nu cunoaște legea. Au fost două protocoale, unul pentru comemorarea de la fostul Club Colectiv, până la ora 23:00, și unul pentru marș, de la Universitate până la Colectiv, făcut de mine împreună cu autoritățile. În momentul în care am ajuns la Colectiv, evenimentul meu s-a terminat”, a declarat Rădună pentru HotNews.

Marian Rădună a publicat, pe Facebook, și momentul când a fost amendat.

Amenda primită de Marian Rădună de la Jandarmeria Română. FOTO: Facebook – Marian Rădună

Organizatorul susține că, potrivit Legii 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, comemorările nu se notifică și pot avea loc fără limită de timp: „Legea 60, articolul 3, spune foarte clar că nici măcar nu se notifică comemorările, noi putem să stăm foarte bine toată noaptea pe acolo. Domnul agent constatator nu a ascultat sub nicio formă o explicație. Le-am spus că sunt într-o eroare, înainte să semneze procesul verbal”, a explicat, pentru HotNews, Marian Rădună.

De asemenea, activistul spune că va depune în instanță contestație față de sancțiunea primită. „Vom contesta amenda, o să mergem în instanță. E frustrant, pentru că este o pierdere de timp. Noi, în loc să învățăm… N-am cuvinte să descriu această situație. E vorba de necunoașterea legii, din păcate, așa se întâmplă când există foarte mulți oameni nepregătiți”, a precizat el.

10 ani de la tragedia care a marcat România

Marșul de joi a marcat 10 ani de la incendiul din Clubul Colectiv, produs pe 30 octombrie 2015, în timpul unui concert al trupei Goodbye to Gravity. 65 de persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite.

Organizatorii au transmis, înaintea evenimentului, că prin acest marș oamenii cer dreptate și atrag atenția că, la un deceniu de la tragedie, „nimeni nu a plătit”.

„10 ani mai târziu, corupția încă ucide în România. Infecțiile nosocomiale încă fac victime – mor bebeluși în spitale. Nu există încă o șansă reală de tratament și recuperare pentru marii arși. Dosarele clasate și sentințele anulate nu sunt justiție!”, au precizat organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului.

Citește și
Colectiv, după 10 ani. O întâmplare cu adolescentul român de 15 ani care a intrat în foc pentru prietenul în scaun cu rotile, povestită de medicul belgian care l-a salvat
O întâmplare de la înfruntarea cu Badea și Gâdea la 10 ani de la Colectiv
10 ani de la Colectiv: România încă nu are niciun centru pentru mari arși. Țara cu 7 centre la de 8 ori mai puțini pacienți cu arsuri / Situația în alte state din Europa


Sursa: Hotnews

Articol procesat cu AI pentru pagina1.ro

Lasă un răspuns