Explozia recentă dintr-un bloc din București a readus în atenție o problemă veche, dar critică: siguranța instalațiilor de gaze naturale. În România, aceste instalații sunt adesea realizate după norme tradiționale, cu materiale grele și soluții vechi, în timp ce în alte țări europene — precum Italia — abordarea tehnică și de siguranță este mult mai modernă și preventivă.
Cum se fac instalațiile de gaze în România
În România, instalațiile de gaze se execută în mod tradițional din țeavă de oțel negru, o soluție considerată robustă, dar care prezintă mai multe limitări în timp:
- Țeava de oțel este predispusă la coroziune, mai ales dacă nu este corect protejată.
- Conductele sunt adesea ascunse în pereți sau mobilier, ceea ce îngreunează inspecțiile și reduce ventilarea.
- Modificările ulterioare (adăugarea unei centrale, mutarea unui aragaz) implică sudură sau filetare – lucrări grele, deseori realizate neautorizat.
- În multe blocuri vechi, conductele trec prin camere de locuit, ceea ce crește riscul în caz de fisuri sau scăpări de gaz.
Toate aceste aspecte, combinate cu verificări superficiale și ventilație insuficientă, pot duce la accidente grave, precum cel produs recent în București.
În Italia, standardele tehnice pentru gaze (UNI-CIG) sunt printre cele mai stricte din Europa.
Abordarea lor are o regulă de bază simplă: gazul nu trebuie să pătrundă în interior decât acolo unde este absolut necesar.
- Branșamentul principal este realizat pe exteriorul clădirii, iar conductele sunt montate pe fațadă, în aer liber, pentru ca eventualele scăpări să se disperseze imediat.
- Țeava intră în locuință doar la punctul de consum (aragaz, centrală, sobă).
- În interior, se folosește frecvent țeavă de cupru, un material rezistent, estetic și ușor de verificat.
- Fiecare aparat are supapă de siguranță individuală și se efectuează teste de etanșeitate periodice.
- Sunt frecvente detectoarele de gaz și electrovalvele automate, care opresc instant alimentarea în caz de scăpare.
Rezultatul? În Italia, numărul incidentelor grave este considerabil mai mic, deși există milioane de instalații casnice active.
Aceste diferențe provin din factori tehnici, normativi și culturali:
- Normative diferite: ANRE din România continuă să impună materiale și metode tradiționale, în timp ce normele italiene permit soluții moderne, flexibile și mai sigure.
- Climatul: În Italia, clima blândă permite montarea conductelor la exterior fără riscuri majore de îngheț.
- Controlul tehnic: În Italia, verificările sunt obligatorii și reale, nu doar formale. Există o cultură a responsabilității tehnice, nu doar o birocrație a avizelor.
Explozia de la București ar trebui să fie un punct de cotitură pentru modernizarea reglementărilor și practicilor tehnice.
Măsuri simple, inspirate din modelul italian, pot salva vieți:
- Conducerea instalațiilor pe exterior, cu intrare punctuală în locuință.
- Folosirea materialelor moderne – cupru, inox ondulat (CSST), multistrat certificat pentru gaz.
- Ventilație obligatorie în camerele cu aparate pe gaz.
- Detector de gaz și electrovalvă automată, instalate standard.
- Verificări periodice reale, efectuate de firme autorizate, nu doar „pe hârtie”.
În România, siguranța instalațiilor de gaze rămâne ancorată într-un sistem vechi, greu de modernizat și slab supravegheat.
În Italia și în vestul Europei, accentul este pus pe prevenție, ventilație și responsabilitate — o cultură a siguranței care salvează vieți.
Poate că a venit timpul ca și România să adopte aceeași filozofie:
Gazul să rămână afară, iar siguranța să intre în casă.
