Partidul Maiei Sandu a obținut voturi masiv în raioanele pro-rusești. Cum s-a schimbat opțiunea alegătorilor?

Spread the love

  Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), are majoritate parlamentară, o majoritate pro-europeană, în urma alegerilor parlamentare desfășurate duminică în Republica Moldova.

 Astfel, la alegerile parlamentare din 28 septembrie, pentru partidul pro-european PAS și-au dat votul 50,20% din cetățeni, iar principalul competitor, Blocul Patriotic, a luat doar 24,17%.

În urma scrutinului de duminică se observă o schimbare semnificativă a opțiunilor alegătorilor:dacă în 2024 doar 8 raioane (județe) au votat pentru opțiunea „Da” la referendumul privind aderarea R.

Moldova la UE, la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 în 24 de raioane cele mai multe voturi au fost oferite formațiunii pro-europene Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), semnalează ZiaruldeGardă.

Se observă o schimbare a opțiunii alegătorilor din sudul și nordul țării: astfel, dacă la scrutinele anterioare partidul Maiei Sandu era susținut mai degrabă de raioane din centrul țării, la alegerile parlamentare din 28 septembrie formațiunea pro-europeană PAS a obținut votul alegătorilor din Drochia, Florești și Soroca (nord), dar și din zona de sud (Cahul).

În turul I al alegerilor prezidențiale din 20 octombrie, pentru Maia Sandu a votat 42,45% din populație, în timp ce pentru Alexandr Stoianoglo și-au dat votul 25,98% dintre alegători.

În turul II din 3 noiembrie, Maia Sandu a învins cu 55,41% de voturi.

Alexandr Stoianoglo a fost votat de 44,59% de alegători.

 La alegerile parlamentare din 28 septembrie, pentru PAS și-au dat votul 50,20% din cetățeni.

 *Blocul Patriotic – 24,17%.

 *Blocul „Alternativa”, Partidul Nostru și Partidul Politic „Democrația Acasă” au acumulat sub 10% – 7,96%, 6,20% și, respectiv, 5,62%.

Lasă un răspuns