Un incendiu a izbucnit luni la acoperișul Școlii „Ion Creangă” din Cluj-Napoca, clădirea fostului Liceu 8 din Mănăștur.
Mai multe echipaje de pompieri au intervenit la fața locului.
„Din primele date, incendiul se manifestă la un panou electric și parțial la izolație”, au transmis pompierii ISU Cluj.
Nu există persoane care să solicite îngrijiri medicale.
„Aproximativ 330 de elevi s-au autoevacuat în curte, ca măsură de precauție”, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.
Școala era inclusă într-un program amplu de reabilitare desfășurat de administrația locală din fonduri europene.
„Incendiul a fost lichidat rapid, în limitele găsite”, au transmis pompierii clujeni.