Festivalul Cepei din Mihai Viteazu, prilej de dialog între fermieri și europarlamentarul Daniel Buda

Spread the love

 În cadrul vizitei la Festivalul Cepei, oficialii au discutat cu agricultorii despre soluțiile care ar putea fi puse în aplicare la nivel european, subliniind că prin Politica Agricolă Comună există finanțări dedicate investițiilor esențiale.

Totuși, europarlamentarul Daniel Buda a recunoscut că birocrația rămâne un mare obstacol pentru fermieri și a transmis că va susține simplificarea procedurilor.

„Fermierii nu au ales această meserie ca să stea cu zilele prin hârtii și dosare, ci pentru a produce hrană”, a declarat Daniel Buda, adăugând că este nevoie de mai multe măsuri pentru a sprijini asocierea agricultorilor și certificarea produselor de origine românească.

Primarul Cristian Olaru a fost felicitat pentru sprijinul acordat comunității locale și pentru inițiativele care pun la dispoziția fermierilor spații de depozitare și facilități pentru dezvoltarea afacerilor agricole.

Lasă un răspuns