Danemarca va interzice temporar zborurile de drone civile pentru summitul european

Spread the love

 Măsura a fost decisa pentru prevenirea oricăror incidente și pentru a proteja atât liderii europeni cât și cetățenii danezi.

Potrivit Agerpres.

ro, orice încălcare a acestei interdicții este pasibilă de o amendă sau de o pedeapsă cu închisoarea ce ar putea ajunge la doi ani.

 Ministrul danez al transporturilor, Thomas Danielsen, a explicat faptul că măsura urmărește să elimine orice risc ca dronele inamice să fie confundate cu cele legale și să simplifice munca poliției și a altor autorități.

Autoritățile daneze au decis această măsură după ce în ultimele zile au fost observate drone neautorizate deasupra aeroporturilor din Aalborg, Esbjerg, Sondeborg și Skrydstrup, precum și deasupra aeroportului din Copenhaga și Oslo, care au blocat temporar traficul aerian.

 Ministrul apărării Troels Lund Poulsen, a calificat aceste survolări drept „opera unui actor profesionist” și o amenințare sistematică.

Danemarca, care deține președinția Consiliului Uniunii Europene până la finalul acestui an, va găzdui, săptămâna viitoare, atât o reuniune informală a șefilor de stat si de guvern europeni, cât și un summit al Comunității Politice Europene (CPE).

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns