Peste 120 de pompieri, mobilizați pentru a stinge incendiul violent din București: flăcările au afectat o suprafață de 7.000 mp

Spread the love

  Peste 120 de pompierii au acționat în noaptea de marți spre miercuri pentru a stinge un incendiu produs la o hală unde erau depozitate produse alimentare în regim frigorific.

„Incendiul s-a manifestat pe aproximativ 7.

000 mp.

Au fost angrenate in total 26 de autospeciale de stingere, iar in acest moment mai sunt in dispozitiv doar 14 autospeciale de stingere.

 Acțiunile de intervenție vor continua pe parcursul zilei de astăzi si vor fi folosite din nou buldoexcavatoare pentru a scoate materialele care întrețin arderea”, informează, miercuri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

 Structura metalică a construcției a fost afectată de temperaturile ridicate înregistrate pe timpul incendiului, astfel ca a fost distrusă in mare proporție.

Fumul gros a fost vizibil la kilometri ditanță, inclusiv în județul Ilfov, iar aerul irespirabil, care fost de șapte ori mai poluat decât limita admisă, a fost resimțit în mai multe sectoare din Capitală.

 „Fumul dens a impus emiterea mai multor mesaje RO-ALERT, pentru protecția locuitorilor din zonă”, transmite sursa citată.

 Potrivit IGSU, incendiul produs marți seară se numără printre cele mai mari incendii produse în București în ultimul an.

Un alt incendiu de proporții s-a produs în noaptea de marți spre miercuri la o hală de reciclare a deșeurilor din localitatea arădeană Iratoșu: incendiul s-aa manifestat pe o suprafață de peste 6.

000 mp, iar angajații s-au autoevacuat.

După aproximativ patru ore de intervenție, pompierii au reușit să stingă flăcările miercuri dimineață.

Lasă un răspuns