Universitatea Cluj nu a reușit să marcheze în meciul din deplasare cu FC Argeș și a pierdut scor 0-1.
„Studenții” traversează o perioadă mai dificilă din puct de vedere ofensiv deoarecea au reușit să înscrie un singur gol în ultimele patru etape, cel a lui Nistor în victoria din deplasare cu Unirea Slobozia.
Tehnicianul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, n-a fost mulțumit de prestația jucătorilor săi și a criticat ineficiența arătată în fața porții.
„Aș fi vrut mai mult de la jucători.
Joci cu o echipă care se bazează pe acea încredere, au foarte multe puncte pentru o echipă nou-promovată.
Am apreciat atitudinea lor, curajul lor, la noi am văzut multă teamă, multă frică, din păcate pentru obiectivele pe care ni le-am propus.
Foarte greu să avem ocazii clare în preajma careului, ajungem acolo, dar aruncăm responsabilitatea de la unul la celălalt.
Fără să avem curajul acela de a finaliza, e foarte greu.
Am avut multe cornere, lovituri libere, dar am fost ineficienți, fotbalul se joacă pe goluri”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău la conferința de presă după meciul cu FC Argeș.
