Jucătorul care a ridicat deasupra capului primul trofeul de campioană a CFR-ului s-a întâlnit cu oficialii clubului înaintea meciului care se va disputa în Portugalia.
Lusitanul este de părere că atitudinea pe care o vor arăta în teren elevii lui Dan Petrescu este cea care va face diferența la finalul partidei.
„E o mare plăcere să vă revăd, am petrecut 9 ani în România.
Urmăresc tot timpul ce face CFR, și meciul trecut, cu Braga.
Tot ce am visat am făcut în România: am câștigat campionat, Cupă, Supercupă, am făcut 10 puncte în Champions League, cea mai frumoasă viață pe care am avut-o a fost la CFR și în România.
Cea mai frumoasă amintire pentru mine a fost primul campionat, când am dat gol din 11 metri cu „U” Cluj.
A fost amintirea pe care nu o să o uit niciodată.
Nu pot să uit când am bătut Braga aici, cu 2-0, sper să câștige și azi ca să meargă mai departe.
CFR e un club care are ochi pentru jucători străini, de-asta are rezultate și în Europa.
Înaintea acestui meci le-aș transmite să aibă curaj pentru că au arătat în primul meci că se poate.
Să nu le lipsească atitudinea, e cea mai importantă.
Dacă pierd dar au avut atitudine, asta e, se întâmplă în fotbal, dar măcar să arate că se poate”, a transmis fostul jucător într-un interviu acordat pentru site-ul clubului.
Fostul fundaș este unul dintre cei mai importanți jucători din istoria recentă a clubului.
Cadu a ajuns în România în 2006, la doar doi ani după ce ardelenii au promovat în prima ligă, iar după doar două sezoane avea să triumfe alături de vișinii în campionat.
Trofeul de campioană a fost încununat cu prima participare a clubului în grupele Ligii Campionilor, istorie care s-a repetat în 2010 și 2012.
În total, în perioada cât a evoluat la Cluj, Cadu a câștigat de trei ori titlul de campion, trei Cupe ale României și două Supercupe.
A plecat din România în 2014, iar de atunci a mai evoluat pentru AEL Limassol, Gil Vicente, Leixoes, Merelinense și FC Maia, de unde s-a retras în urmă cu patru ani.
