Trump a aprobat trimiterea de arme defensive în Ucraina și anunță sancțiuni împotriva Rusiei: „Putin nu tratează bine ființele umane și ucide prea mulți oameni”

Spread the love

  Președintele SUA, Donald Trump, a declarat marți, în cadrul unei reuniuni a cabinetului său la Casa Albă, că a aprobat trimiterea de arme defensive americane Ucrainei, relatează Reuters, citată de Agerpres.

roDe altfel, Trump a susținut că este nemulțumit de președintele rus Vladimir Putin, care nu a dat niciun semn până acum că ar intenționa să facă pași în direcția păcii cu Ucraina.

Președintele american a afirmat că omologul său rus „spune o mulțime de prostii” despre Ucraina și a avertizat că opțiunea impunerii de sancțiuni împotriva Rusiei rămâne pe masă.

 „Dacă vreți să știți adevărul, Putin ne aruncă o mulțime de prostii”, a declarat Trump reporterilor în timpul unei reuniuni televizate a cabinetului de la Casa Albă.

„El este întotdeauna foarte drăguț, dar asta nu înseamnă nimic”, a adăugat liderul american.

Președintele american a insistat că războiul din Ucraina „nu ar fi trebuit să înceapă niciodată” și și-a reiterat nemulțumirea față de Putin pentru că refuză să oprească bombardamentele.

El a mai spus că evaluează o propunere a Senatului de a impune „sancțiuni foarte severe” împotriva Rusiei.

Referitor la reluarea livrărilor de arme către Kiev, Trump a declarat că forțele ucrainene au nevoie de echipamente defensive, deoarece „Putin nu tratează bine ființele umane și ucide prea mulți oameni”.

Trump a anunțat luni reluarea livrărilor de arme către Ucraina pentru ca această țară să se poată „apăra” împotriva Rusiei, punând capăt unei pauze în livrări pe care Pentagonul a atribuit-o săptămâna trecută unei revizuiri de rutină.

Decizia a fost luată după ce președintele american și-a exprimat frustrarea cu privire la lipsa de progrese în direcția păcii după o convorbire telefonică recentă cu Putin.

În plus, președintele american Donald Trump ia în considerare să trimită Ucrainei un sistem suplimentar de rachete Patriot, în contextul intensificării atacurilor rusești, a informat marți Wall Street Journal, citând doi oficiali, transmite miercuri dpa, potrivit Agerpres.

roCasa Albă a cerut Pentagonului opțiuni pentru a furniza mai multe arme, inclusiv un sistem Patriot.

 Dacă această intenție se va concretiza, ar fi pentru prima dată când președintele Trump aprobă livrarea către Kiev a unui sistem de arme important, dincolo de ceea ce a autorizat administrația Biden.

Până în prezent, Washingtonul a furnizat Kievului trei sisteme Patriot.

Ucraina are nevoie urgentă de sisteme Patriot pentru a se apăra împotriva atacurilor frecvente rusești cu rachete și avioane.

Sistemul Patriot, produs în SUA, este printre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană din lume, capabil să intercepteze aeronave, rachete balistice și rachete de croazieră la distanțe de până la 100 de kilometri și la altitudini de până la 30 de kilometri.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns