Pompierii au intervenit miercuri, 9 iulie, pentru stingerea unui posibil incendiu izbucnit la un depozit situat în parcul logistic de pe strada Orăștiei.
Intervenția a fost declanșată în urma unor sesizări privind degajări de fum din incinta unui depozit.
„Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente în parcul logistic de pe strada Orăștiei din municipiul Cluj-Napoca, unde s-au raportat degajări de fum la un depozit.
La fața locului s-au deplasat cinci autospeciale cu apă și spumă, două autoscări și un echipaj SMURD, trimis preventiv.
Pompierii au constatat faptul că depozitul este inundat cu fum, efectuând verificări pentru a identica sursa focarului.
Incendiul s-a manifestat la un perete al depozitului, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați.
Pompierii au localizat rapid flăcările și lucrează pentru lichidare.
Din fericire, nu există persoane care să solicite îngrijiri medicale.
”, a transmis ISU Cluj.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.
comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro
