Ioan Boilă, medic, fost deținut politic și fondator al Policlinicii fără plată „Familia Sfântă” din Cluj-Napoca, a murit la vârsta de 97 de ani.
Cunoscut drept „medicul fără de arginți”, Boilă a fost o figură emblematică a medicinei clujene și un simbol al rezistenței civice și spirituale în fața regimului comunist.
În 1948, alături de familia sa, s-a opus în scris desființării Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Gestul i-a adus 8 ani de închisoare.
Nepot al omului politic Iuliu Maniu și frate al preotului greco-catolic Matei Boilă, Ioan Boilă a revenit în viața publică după 1989, implicându-se în politică și societatea civilă.
A fost unul dintre inițiatorii Convenției Democrate din România și ai Forumului Civic Creștin, promovând idei democratice și valorile creștine în spațiul public.
În 1994, cu sprijinul Bisericii și al Congregației Surorilor Doctrinei Creștine din Franța, a fondat Policlinica fără plată „Familia Sfântă” din Cluj-Napoca, un centru medical destinat persoanelor fără posibilități financiare.
Timp de peste 30 de ani, instituția a oferit servicii gratuite cu sprijinul unor medici voluntari și al Eparhiei de Cluj-Gherla.
Activitatea s-a extins și în zona spirituală, prin capela proprie și Centrul caritativ-educativ „Iubire și Adevăr”.
„Vreme de peste 30 de ani, acest loc binecuvântat din centrul Clujului a fost, și este încă, refugiu și alinare bolnavilor fără posibilități financiare.
Sunt nenumărați cei ce nu au încetat să vină și să găsească aici medici voluntari dispuși să-i consulte (între care s-au numărat personalități din medicina clujeană), acces la tratamente de care aveau nevoie, dar și vindecare spirituală, la capela ce funcționează la parterul Policlinicii și prin activitățile Centrului caritativ-educativ «Iubire și Adevăr» – adevărată «Școală a iubirii creștine», la care au colaborat numeroși preoți ai Eparhiei de Cluj-Gherla”, a transmis Eparhia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla.
Slujba de înmormântare a avut loc miercuri, 9 iulie, la capela centrală, din Cimitirul Central din Cluj-Napoca.
