Ţinutul Secuiesc a început elaborarea unei strategii proprii de inteligenţă artificială (IA) pentru regiune, cu sprijinul Guvernului Orbán, dar și prin susținerea UDMR.
Proiectul își propune să ofere comunităţilor locale şi factorilor economici – de la familii la întreprinderi, de la fermieri la instituţii de învăţământ – instrumente moderne şi cunoştinţe care să le permită să se consolideze, să devină mai competitive şi, în acelaşi timp, să-şi păstreze patrimoniul cultural şi lingvistic.
„Această strategie poate reprezenta temelia unei noi epoci: un viitor în care inteligenţa artificială nu este o ameninţare, ci o oportunitate de întărire a comunităţilor şi de protejare a valorilor culturale” – a declarat însărcinatul Guvernului ungar, László Palkovics, citat de agenția maghiară de presă MTI.
Gábor Hajdu, deputat UDMR în Parlamentul României, a subliniat în document că acest pas reprezintă un moment istoric, menit să îmbunătăţească calitatea vieţii comunităţilor şi să le asigure viitorul.
Aplicarea strategică a inteligenţei artificiale oferă Ţinutului Secuiesc oportunitatea să ţină pasul nu doar cu evoluţiile globale, ci să-şi dezvolte propriul drum.
După cum a subliniat și László Palkovics, strategia Ținutului Secuiesc nu este doar un proiect economic, ci şi o viziune socială şi culturală, care protejează identitatea secuiască şi, în acelaşi timp, deschide noi oportunităţi, arată sursa citată.
Printre domeniile prioritare ale strategiei se numără agricultura de precizie, analiza datelor medicale şi prevenţia, sprijinul digital pentru întreprinderile mici şi mijlocii, precum şi educaţia şi conservarea limbii.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.
comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro