Dacian Cosmin Dragoș a fost numit marți judecător al Curții Constituționale a României (CCR).
Decretul în acest sens a fost semnat de președintele Nicușor Dan.
Acesta va prelua funcția de judecător al CCR, pentru un mandat de nouă ani, pe 13 iulie.
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat marți, 8 iulie 2025, decretul de numire a lui Dacian Cosmin Dragoș, profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și conducător de doctorat la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în funcția de judecător al Curții Constituționale a României, potrivit informării publicate de Administrația Prezidențială.
Nominalizarea a fost făcută în conformitate cu atribuțiile constituționale ale Președintelui României, potrivit cărora președintele numește trei dintre cei nouă judecători ai Curții Constituționale.
Curtea Constituțională se înnoiește cu o treime din judecătorii ei din 3 în 3 ani.
Potrivit sursei citate, Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei burse europene Marie Curie, la Michigan State University (2005-2006), și expert al Băncii Mondiale în domeniul achizițiilor publice (2020-2023).
Cu o activitate remarcabilă academică și de cercetare și o contribuție consistentă în elaborarea proiectului Codului de procedură administrativă (2006-2008 și 2020-2021) și a Codului administrativ (2010-2011), profesorul Dragoș a fost implicat în proiecte naționale și internaționale privind reforma administrației publice și statul de drept, fiind cunoscut pentru pozițiile sale echilibrate și fundamentate științific.
Dacian Cosmin Dragoș a fost timp de trei ani expert juridic în echipa României în litigiul arbitral Roșia Montană și în alte litigii arbitrale.
În perioadele 2016-2017 și 2020-2023 a fost președintele Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării.
În mai 2023, Dacian Dragoș a demisionat de la conducerea Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice după ce fostul ministru de Interne (PNL) Lucian Bode a fost „absolvit” de plagiatul tezei de doctorat.
Însă chiar dacă cea mai înaltă instanță academică a hotărât că ministrul de Interne nu a plagiat în teza de doctorat susținută în 2018, fostul președinte al CNECSDTI, profesorul Dacian Dragoș, arăta că decizia Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai rămâne valabilă.
„Rămâne decizia Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai care a spus că dl.
Bode a plagiat.
Asta rămâne.
Decizia UBB nu s-a anulat, prin urmare rămâne în vigoare, cu acele recomandări”, declara atunci profesorul clujean Dacian Dragoș, pentru europaliberă.
orgÎn ianuarie 2023, în urma analizei tezei de doctorat a lui Lucian Bode, Comisia de Etică a UBB arăta că suspiciunile de plagiat se confirmă, iar teza este „profund viciată”.
Prin această nominalizare, președintele României „reafirmă angajamentul ferm față de buna funcționare a autorităților publice, independența justiției, respectarea statului de drept și consolidarea rolului Curții Constituționale de garant al supremației Constituției”, arată Administrația Prezidențială.