De asemenea, Ungureanu a semnalat că nu ar trebui să se discute despre un Guvern fără unul dintre cele patru de partide pro-europene.
În plus, fostul deputat clujean a susținut că USR este pregătit să guverneze foarte bine cu miniștrii pe care îi va numi la patru ministere.
„Nu cred că sunt finalizate discuțiile.
Vom avea la masă un premier, sper în persoana domnului Bolojan, poate chiar mâine sau azi.
Sper ca această decizie să aducă o limpezire rapidă a structurii de Guvern, în așa fel încât săptămâna viitoare să avem un Guvern funcțional care să fie votat”, a afirmat Ungureanu, la Parlament, citat de Agerpres.
roÎntrebat dacă se poate face un Guvern și fără UDMR, parlamentarul USR a spus că nu ar trebui să se discute despre vreun Cabinet fără unul dintre cele patru de partide pro-europene.
„UDMR a dat dovadă de echilibru, a dat dovadă de înțelepciune în ultimele luni de guvernare, cel puțin, dar eu spun că a fost un partid înțelept de a lungul anilor și cred că această coaliție are nevoie de UDMR și de echilibrul acestei formațiuni în deciziile care trebuie luate în folosul cetățenilor”, a explicat deputatul USR.
„Eu, personal, nu cred în ideea de rotativă.
Mi se pare o lipsă de responsabilitate să discutăm despre așa ceva acum.
Ce înseamnă să rotești responsabilitatea între patru partide care și-au asumat responsabilitatea astăzi? Adică ori își asumă toate responsabilitatea până în 2028 sau se desprinde un partid peste doi ani și face pe salvatorul? Mi se pare indecent să vorbim la începutul guvernării despre o posibilă rupere a acestei guvernări.
Este o fugă de asumare a oricărui partid care vorbește despre rotativă.
Dar, USR, vă rog să rețineți, este partidul de pe locul patru cu 12%, nu are puterea să impună nici rotativa, nici absența ei”, a transmis Ungureanu, conform sursei citate.
El a menționat că nu știe dacă va exista un protocol de guvernare, „însă cuvântul de onoare în fața românilor ar fi util să fie mai important decât anumite hârtii’.
„Amintiți-vă de protocolul dintre Nicu și Marcel și despre scandalurile care au fost continuu între PSD și PNL în ciuda hârtiilor semnate de aceștia.
Sper să guverneze bunul simț și responsabilitatea, nu hârtiile care la un moment dat se dovedesc fără valoare”, a indicat deputatul USR.
Fostul deputat de Cluj a explicat că USR nu este partidul cu cele mai multe voturi și, ca urmare, nu poate să impună premierul.
Dacă USR va primi ministerele Apărării Naționale și Afacerilor Externe, un cuvânt „important” în numirea persoanelor care să ocupe aceste funcții îl va avea președintele Nicușor Dan, a indicat el.
„Cred că cuvântul cel mai important pe zona de Externe și Apărare îl are președintele țării, Nicușor Dan, și, cu siguranță, dacă aceste ministere vor rămâne în portofoliul USR, va exista o negociere pe aceste nume cu Administrația Prezidențială”, a completat Emanuel Ungureanu.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro
