„Masa bunei vecinătăți” de pe strada Potaissa, un model comunitar

Spread the love

  În acest weekend, strada Potaissa a devenit un spațiu vibrant, prin intermediul celei de-a 9-a ediții a proiectului „Piața de flori altfel”.

Mii de oameni au pășit în universul viu, plin de culoare și miresme încântătoare al străzii Potaissa.

Un moment aparte a fost reprezentat de legendara „Masă a bunei vecinătăți”, la care cei care doresc să participe pot socializa în cadrul unei atmosfere comunitare vii, împărtășind din produsele pregătite cu grijă pentru o masă a comuniunii.

 Clujenii, împreună cu vizitatorii orașului, s-au adunat, duminică, pe cea mai mică stradă din Cluj-Napoca – strada Potaissa, care a fost pregătită pentru a găzdui cea mai mare comunitate.

Ediția din acest an a „Mesei bunei vecinătăți” a adunat zeci de participanți, care au ales să înceapă ziua de duminică în comunitate, împărtășind povești într-un spațiu deschis, alături de alți oameni.

 „Ce face Strada Potaissa unică? Multe lucruri.

 Dar cred că definitoriu e faptul că ne arată, de fiecare dată, că trăim într-o lume în care putem în continuare să ne împărțim mâncarea cu necunoscuții în mijlocul străzii.

Că în ciuda opțiunilor fiecăruia, putem fi oameni”, a notat Andi Daiszler, președinte al Asociației Daisler & inițiator al evenimentului, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.

 „Este un moment cu și despre conexiune, despre comunitate.

Despre oameni.

Despre zâmbete sincere”, a adăugat Andi Daiszler.

 „Piața de flori altfel” este o inițiativă urbană ce îi provoacă pe clujeni să regândească modul în care percep orașul: nu ca pe un simplu decor, ci ca pe o scenă vie, ce respiră împreună cu oamenii săi.

Proiectul desfășurat pe strada Potaissa, lângă zidul vechii cetăți, a adunat producători locali ce au adus o explozie de culoare, parfum și inspirație: plante aromatice și medicinale, flori de sezon, plante carnivore sau aeriene, plante tropicale, lavandă, arbuști spectaculoși și decorațiuni unice pentru orice balcon sau grădină urbană.

 Fiecare stand spune o poveste și invită la explorare și reconectare cu natura în mijlocul orașului.

Însă, strada Potaissa nu e doar despre flori – e despre oamenii săi, despre conexiuni autentice, zâmbete sincere și povești frumoase.

Ediția cu numărul 9 a Străzii Potaissa – Piața de flori altfel se desfășoară între 13 și 15 iunie 2025, în intervalul orar 10-23.

Accesul a fost, este și va fi mereu liber pe Strada Potaissa pentru toată lumea.

Evenimentul este creat de Daisler Asociația, care militează neîncetat pentru transformarea spațiului public prin inițiative cultural-creative.

Ediția din 2024 a Pieței de flori „altfel” a atras 16.

000 de persoane.

 

Lasă un răspuns