Florești investește în siguranță. Ambulanță ultramodernă, donată către ISU Cluj. Bogdan Pivariu: „Floreștiul își asumă rolul său în zona metropolitană”

Spread the love

  Într-un gest de solidaritate și responsabilitate față de comunitatea locală și regională, Primăria Florești a achiziționat o ambulanță complet echipată, conform celor mai noi standarde medicale și tehnologice.

  Vehiculul va fi donat Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj pentru a sprijini intervențiile de urgență și misiunile de salvare a vieților omenești.

„Am achiziționat o ambulanță dotată la cele mai noi standarde și folosind tehnologii de ultimă generație.

Floreștiul își asumă rolul său în zona metropolitană, contribuind activ la dezvoltarea unei infrastructuri moderne și eficiente pentru toți locuitorii”, a declarat primarul Bogdan Pivariu.

Autoritățile locale consideră această investiție nu doar un gest simbolic, ci un pas concret în consolidarea capacității de intervenție rapidă în situații critice.

În plus, acțiunea se înscrie în viziunea administrației din Florești de a transforma comuna într-un pol de dezvoltare echilibrată și sigură pentru cetățeni.

„Prin această donație vom sprijini Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj în misiunea lor de a salva vieți și de a interveni prompt în situații de urgență.

Florești se face bine!”, a adăugat edilul.

Lasă un răspuns