Emil Boc: „Toate cele 500 de biciclete din cadrul programului Bike Sharing vor fi înlocuite anul acesta”

Spread the love

  Primarul Clujului Emil Boc a anunțat că programul de înlocuire a bicicletelor din programul Bike Sharing continuă la Cluj, astfel că din primăvara acestui an au fost înlocuite deja 150 de biciclete.

 „Anul acesta, toate cele 500 de biciclete din cadrul programului Bike Sharing vor fi înlocuite.

Deja, din luna martie, 150 de biciclete noi au intrat în program, în luna iulie mai vin 174, iar  alte 176 de biciclete noi vor fi aduse până la sfârșitul anului.

Vechiul dispare, noul prinde viteză la Cluj-Napoca.

Încurajăm mobilitatea alternativă la mașină într-un oraș în continuă mișcare”, a anunțat Emil Boc prin intermediul unui mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook.

 Mai mult, Boc a amintit de inițiativa administrației locale din 2023, prin care municipalitatea lua în calcul introducerea bicicletelor electrice în program.

  „Ne gândim la extinderea acestui program inclusiv cu biciclete electrice.

Mulțumesc tuturor celor care aleg bicicleta.

Clujul se mișcă verde, Clujul se mișcă înainte”, a transmis Emil Boc.

 Conform datelor oficiale, media zilnică de utilizare simultană a bicicletelor din programul Bike Sharing este de 350 de biciclete.

Proiectul Bike Sharing a fost deschis la Cluj în urmă cu zece ani, în toamna lui 2015.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns