Ajunsă la ediția cu numărul 9, această inițiativă urbană îi provoacă pe clujeni să regândească modul în care percep orașul – nu ca pe un simplu decor, ci ca pe o scenă vie, ce respiră împreună cu oamenii săi.
Lângă zidul vechii cetăți, 12 producători locali vor aduce o explozie de culoare, parfum și inspirație: plante aromatice și medicinale, flori de sezon, plante carnivore sau aeriene, plante tropicale, lavandă, arbuști spectaculoși și decorațiuni unice pentru orice balcon sau grădină urbană.
Fiecare stand spune o poveste și invită la explorare și reconectare cu natura în mijlocul orașului.
Însă Strada Potaissa nu e doar despre flori – e despre oamenii săi, despre conexiuni autentice, zâmbete sincere și povești frumoase.
„De 9 ani, Daisler Asociația dă o voce mare unei străzi mici-mici din centrul orașului, pe care o transformăm în cea mai frumoasă piață de flori din România.
Nu facem asta doar pentru flori, ci și pentru un altfel de Cluj.
Credem că spațiile urbane merită să fie mai mult decât funcționale – vrem să le facem vii, creative, pline de sens.
Strada Potaissa e demonstrația noastră că și o bucată mică de oraș poate deveni un exemplu despre modul în care comunitatea își poate recâștiga locul în spațiul public.
E despre bucurie, despre apropiere, despre un oraș care înflorește la propriu și la figurat”, spune Andi Daiszler, președinte al Asociației Daisler & inițiator al evenimentului.
Pe lângă piața de flori, muzica bună nu va lipsi de pe Strada Potaissa: artiști locali talentați vor oferi un soundtrack perfect pentru o atmosferă vibrantă, în timp ce un pahar de vin bun va completa experiența.
La ediția numărul 9, Strada Potaissa găzduiește și prima expoziție de planșe de arhitectură.
Studenții anului IV de laFacultatea de Arhitectura si Urbanism Cluj-Napoca au creat în ultimele 3 luni aproape 40 de propuneri inedite de mobilier urban modular special pentrucea mai frumoasă stradă din oraș – din lemn, metal, plută, tubulatură PVC, din butoaie sau din aluminiu.
Cea mai mică stradă găzduiește cea mai mare comunitate, astfel că oamenii sunt invitați, duminică, 15 iunie, de la 9:00 la 10:00, la o nouă ediție a Mesei Bunei Vecinătăți, direct pe strada Potaissa.
„În acest interval de timp toate activitățile comerciale sunt suspendate, iar publicul e invitat să ia masa alături de vendorii prezenți, bucurându-se de alimente și preparate aduse de fiecare în parte, un demers legendar deja pe Strada Potaissa”, anunță organizatorii.
Ediția din 2024 a Pieței de flori „altfel” a atras 16.
000 de persoane.
În cele 4 zile organizatorii au oprit timpul în loc și am redat comunității un spațiu aparte, în încercarea de a demonstra puterea evenimentelor ce au ca scop reactivarea peisajului urban prin inițiative creative.
Ediția cu numărul 9 a Străzii Potaissa – Piața de flori altfel se desfășoară între 13 și 15 iunie 2025, în intervalul orar 10-23.
Accesul a fost, este și va fi mereu liber pe Strada Potaissa pentru toată lumea.
Evenimentul este creat de Daisler Asociația, care militează neîncetat pentru transformarea spațiului public prin inițiative cultural-creative.