Calendarul zice primăvară, Dealul Feleacului zice toamnă. VIDEO

Spread the love

  Deși primăvara se apropie de final, iar amiaza ar trebui să aducă lumină și căldură, pe Dealul Feleacului natura pare să urmeze un alt calendar.

  Ceața deasă persistă de la primele ore ale dimineții și nici acum, la miezul zilei, nu s-a risipit.

Peisajul, în loc să vibreze de verde și lumină, aduce mai degrabă cu o zi mohorâtă de toamnă.

Întreg județul Cluj se află joi, 29 mai, sub cod galben de vreme instabilă.

Potrivit meteorologilor,  vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50.

.

.

70km/h) la munte, Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, vestul Moldovei și local în nordul Munteniei.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15.

.

.

25 l/mp și pe arii restrânse de 30.

.

.

40 l/mp.

După-amiaza și seara, pe alocuri vor fi vijelii și grindină.

Lasă un răspuns