A fost inaugurat noul Compartiment de Primiri Urgențe de Specialitate de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj. FOTO

Spread the love

  Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca dispune, începând de miercuri, 28 mai, de un nou Compartiment de Primiri Urgențe de Specialitate (CPU-S), complet modernizat și dotat la standarde europene.

  Proiectul a fost realizat cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, instituția în subordinea căreia funcționează unitatea sanitară.

„Avem 7 paturi, echipate cu ventilatoare, monitoare, tărgi speciale, iar ca personal avem 6 medici, 19 asistente medicale, 6 infirmiere, 6 îngrijitoare, 5 brancardieri, plus registratori medicali.

La noul CPU se pot adresa pacienții din toată patologia de infecțioase, dar și alți pacienți, cu alte afecțiuni, care sunt investigați și dacă au patologie de infecțioase sunt tratați, iar dacă nu au sunt transferați la secțiile de care au nevoie.

”, a declarat Ioan Mureșan, managerul spitalului.

„Ne bucurăm că putem oferi clujenilor, și nu numai, o structură de urgență nouă și modernă, dotată cu aparaturi medicale de înaltă tehnologie, deservită de personal de specialitate și o echipă profesionistă.

Este o investiție cu adevărat importantă, în special pentru persoanele care apelează la Spitalul nostru de Boli Infecțioase, accesul la servicii medicale complete fiind mult simplificat.

În ce ne privește, vom continua să susținem acest spital care a devenit un etalon în ceea ce privește activitatea spitalicească și cea ambulatorie pentru a menține calitatea ridicată a serviciilor oferite”, a transmis Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

CPU-S a fost creat din nevoia de a avea o structură destinată primirii, evaluării și asigurării tratamentului de urgență persoanelor care se prezintă în mod spontan sau sunt transportate de ambulanțe ori sunt transferate din alte unități sanitare.

S-a urmărit, astfel, creșterea capacității de răspuns la urgențele medicale cu patologie infecțioasă pentru a oferi servicii de primă linie pacienților aflați în situații critice, care necesită evaluare rapidă și intervenție de urgență.

În prezent, în CPU-S se prezintă, în medie, 100 de persoane în fiecare zi.

În acest sens, spațiul în care a funcționat fosta Cameră de Gardă a instituției spitalicești a fost complet refăcut și amenajat, în baza unui proiect tehnic și a unui proiect de design interior, fiind și dotat în mod corespunzător.

Investiția are o valoare totală de 4.

460.

000 lei, finanțarea fiind asigurată din bugetul Consiliului Județean Cluj și din fondurile proprii ale spitalului.

Compartimentul de Primiri Urgențe de Specialitate dispune de spațiu pentru primire și triaj, spații generoase de așteptare, birou de informare/documentare, cameră de resuscitare, spațiu de evaluare și tratament imediat pentru adulți, spațiu de evaluare și tratament imediat pentru copii, cu circuit separat, cameră de izolare, precum și de spații de depozitare proprii, administrative și destinate personalului.

Totodată, pentru a asigura buna organizare și funcționare a structurii de urgență au fost create 40 de noi locuri de muncă.

Situarea la același nivel cu Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală și Secția Terapie Intensivă constituie un avantaj, iar proximitatea față de lifturi facilitează transportul pacienților pe secțiile spitalului.

De asemenea, pentru a asigura permanența pentru investigațiile paraclinice și de laborator, persoanele evaluate în CPU-S vor beneficia 24 de ore din 24, șapte zile din șapte, de analize de laborator de urgență și servicii radiologice, inclusiv Computer tomograf.

Printre echipamentele medicale aflate în dotarea noii structuri, achiziționate cu fonduri de la Consiliul Județean Cluj și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, se numără un defibrilator manual, o stație centrală de monitorizare a funcțiilor vitale cu șapte monitoare, șapte tărgi hidraulice, două scaune multifuncționale mobile, 24 de sisteme automate pentru administrarea tratamentului, cinci trolii mobile medicale și un ansamblu de mobilier medical.

Totodată, în premieră pentru o structură de urgență din cadrul spitalelor publice din Cluj, fiecare pat este dotat cu un sistem „Nurse-alert”, care a fost configurat diferit față de o secție, pentru a facilita comunicarea între membrii echipei medicale și a controla mai ușor activitatea, ocuparea și eliberarea tărgilor, apariția unui pacient critic etc.

De asemenea, Compartimentul de Primiri Urgențe de Specialitate mai dispune de materiale și aparatură pentru resuscitarea avansată a pacienților, pentru toate categoriile de vârstă, și rampe medicale la toate paturile.

Lasă un răspuns