AEP a început verificarea finanțării activității AUR în campania electorală în cazul unui posibil contract de lobby în SUA, estimat la 1,5 milioane de dolari

Spread the love

  Autoritatea Electorală Permanentă anunță joi că a demarat procedurile legale privind verificarea finanțării activității AUR pentru campania electorală pentru alegerile prezidențiale și activității curente a acestei formațiuni politice.

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la faptul că partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) ar fi desfășurat posibile activități de propagandă politică cu încălcarea prevederilor Legii nr.

334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că au fost demarate procedurile legale în vederea declanșării misiunii de control privind verificarea finanțării activității AUR pentru campania electorală pentru alegerea Președintelui României din anul 2025, precum și a finanțării activității curente a acestei formațiuni politice”, se arată în informarea publicată de AEP, potrivit Agerpres.

roDemersul AEP vine în contextul în care în spațiul public au apărut o serie de informații potrivit cărora liderul AUR ar fi încheiat un contract în aprilie 2025 ce prevede o campanie de lobby care să-i asigure lui Simion sprijin din partea unor personalități americane cu notorietate, promotoare mai ales ale curentului MAGA, după cum semnala miercuri G4media.

ro Suma cheltuită ar proveni din banii pe care AUR îi obține din subvenția plătită de statul român partidelor parlamentare.

Contractul de 1,5 milioane de dolari apare că a fost încheiat pe 18 aprilie 2025, iar plata se poate face în termen de 30 de zile de la semnare.

 AUR neagă informațiile referitoare la încheierea contractului de lobby în SUA, conform sursei citate.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns