Guvernul României va declara zi de doliu național sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc

Spread the love

  Guvernul României urmează să declare doliu național în România pentru ziua de sâmbătă, 26 aprilie, potrivit digi24.

ro Decizia Executivului ar urma să fie oficializată în ședința de joi, printr-o hotărâre de Guvern.

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă 26 aprilie la ora 10:00 (8:00 GMT).

Sicriul Papei Francisc va fi transferat în Bazilica Sfântul Petru din Roma miercuri la ora 9.

00 (ora 10:00 ora României), într-o procesiune condusă de cardinali, permițând credincioșilor să-și aducă un ultim omagiu primului papă latino-american.

Ceremonia, la care se așteaptă să participe șefi de stat din întreaga lume, va fi oficiată de decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re.

La final sicriul va fi dus la Bazilica Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare) pentru înmormântare, după cum a scris pontiful argentinian în testamentul său.

Suveranul Pontif a murit luni, în a doua zi de Paște, în urma unui accident vascular cerebral.

Lasă un răspuns