Copiii sunt așteptați la Iulius Mall, unde au loc ateliere gratuite de încondeiat ouă în stil tradițional (P)

Spread the love

 Atelierele de încondeiat ouă în stil tradițional au loc și anul acesta la Iulius Mall Cluj, iar cei mici sunt invitați să descopere tradițiile pascale.

Evenimentul se desfășoară în perioada 15 – 16 aprilie, în intervalul orar 12:00–17:00, iar copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani se pot înscrie pentru a lua parte la sesiunile creative.

În fiecare dintre cele două zile vor fi organizate câte cinci sesiuni, fiecare cu o durată de 45 de minute, în care pot participa maximum 10 copii.

 Mai multe detalii puteți afla pe site-ul Iulius Mall Cluj.

Activitățile sunt ghidate de Claudiu Cubleșan, consultant artistic din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, iar cei mici vor învăța despre simbolurile pascale și semnificația acestora.

Prin joacă și creativitate, copiii vor reproduce, cu propriile mâini, motive străvechi inspirate din credințele populare, viața cotidiană și natură – de la spicul grâului și soarele cu opt raze, până la simbolul „căii rătăcite”.

Atelierele sunt organizate de Iulius Mall Cluj, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns