Veniturile profesorilor ar putea fi majorate în funcţie de performanţă, însă după cum semnalează ministrul Educației, mecanismul de implementare a acestui proiect va fi publicat abia luna următoare.
Săptămâna trecută, premierul Marcel Ciolacu anunța că profesorii din România vor fi evaluaţi anual, cu analize ale performanţei elevilor şi feedback de la colegi.
Astfel, plata profesorilor va fi corelată cu performanţa actului de educaţie.
„În ceea ce priveşte salariile, şi acolo avem nevoie de indicatori minimali, dar în condiţiile în care vom creşte salariile în mediul educaţional pentru a da un rol social adecvat profesorului în societate putem avea standarde minime pentru salarii, dar trebuie să avem şi pentru ceilalţi funcţionari publici, iar după aceea, dincolo de salariul minim, da, prin performanţe diferite să ajungem la venituri diferite.
Deci suntem pe aceeaşi linie, doar că detaliile implementării le voi discuta aşa cum am spus şi cum i-am comunicat şi premierului în luna mai când voi prezenta acel raport de diagnostic asupra sistemului şi soluţiile pe care le propun, a declarat Daniel David, ministrul Educației şi Cercetării, potrivit TVRInfo.
roAstfel, Daniel David a respins ideea evaluării profesorilor în ceea ce privește salarizarea și a propus elaborarea unor standarde minimale în acest sens, valabile și pentru ceilalți funcționari publici.
„Premierul Ciolacu a făcut aceste declaraţii din momentul în care a fost validat Guvernul în Parlament.
El are această idee că performanţele profesorilor trebuie să fie corelate cu salariile.
Eu am avut o discuţie cu premierul Ciolacu, sunt absolut de acord că ne trebuie o variantă de performanţă, ştiţi că discuţiile mele inclusiv cu premierul sunt legate de faptul că aceste performanţe ar trebui corelate în primul rând cu veniturile”, a adăugat ministrul Daniel David.
Potrivit unei recomandări în urma raportului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), salarizarea profesorilor ar trebui legată de standarde de performanţă în cariera didactică.
Astfel, una dintre măsurile care urmează să se aplice în domeniul educației, la recomandarea OCDE, vizează evaluarea activității didactice a profesorilor și salarizarea cadrelor didactice în funcție de performanță.
La începutul acestui an, ministrul Educației, Daniel David, anunța că indicatorii pentru creșterea veniturilor cadrelor didactice performante vor fi gata la sfârșitul lunii mai.
Ciiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro
