Provocarea de a participa la „Cupa Iulius la fotbal” a fost acceptat de 210 elevi, care și-au creat amintiri unice.
Evenimentul a avut loc weekend-ul trecut, 5 aprilie, și a fost o întrecere în care momentele memorabile și meciurile trăite cu intensitate au stârnit dorința de a duce mai departe spiritul competiției.
Fiecare meci ne-a ținut cu sufletul la gură, iar emoțiile au atins cote maxime.
Cele 21 de echipe participante au fost formate din 5 jucători și un portar, iar din fiecare echipă a făcut parte cel puțin o fată.
În cadrul competiției au jucat elevi din toate ciclurile școlare, începând cu clasa a III-a până la gimnaziu.
„Suntem extrem de mulțumiți de entuziasmul cu care copiii au participat la această competiție.
Investiția în sănătatea și dezvoltarea armonioasă a tinerei generații reprezintă o prioritate pentru noi.
Prin astfel de evenimente, dorim să le oferim copiilor oportunitatea de a descoperi bucuria mișcării și beneficiile unui stil de viață activ, precum și atragerea fetelor în practicarea acestui sport.
Mulțumim tuturor participanților, părinților, profesorilor și susținătorilor care au făcut posibilă această frumoasă inițiativă.
Privim cu optimism spre viitoarele ediții ale «Cupei Iulius la Fotbal» și spre impactul pozitiv pe care astfel de evenimente îl au în comunitatea noastră”, a declarat, Andra Zavaleanu, Business Development Manager la Academia de Fotbal Viitorul Cluj.
Primele trei echipe clasate au primit premii speciale, iar fiecare jucător înscris a fost recompensat cu o medalie și o lună de acces gratuit în cadrul platformei educative https://eduboom.
ro/.
„Cupa Iulius la fotbal” a fost organizată de Iulius Mall Cluj și Academia de Fotbal Viitorul Cluj, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Cluj și eduboom.
ro.
Copyright 2021 monitorulcj.
ro
