Ambulanță SMURD, implicată într-un accident rutier în Bunești, în timp ce transporta o pacientă. O fetiță a ajuns al spital.

Spread the love

  O ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, aflată în misiune, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, a fost implicată, duminică, într-un accident rutier petrecut pe raza localității Bunești.

 „Ambulanța efectua transportul unei paciente de aproximativ 80 de ani de la o unitate spitalicească din Cluj-Napoca spre spitalul din Dej.

 Din fericire, pacienta din ambulanța SMURD și membrii echipajului nu au suferit leziuni”, informează ISU Cluj.

 În accident a mai fost implicat un autoturism, astfel că la fața locului au intervenit în sprijin două ambulanțe SAJ și o ambulanță SMURD.

 „Un bărbat și o minoră de aproximativ 10 ani au fost asistați la fața locului, cea din urmă necesitând transportul la spital pentru investigații suplimentare”, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

 La o primă evaluare, ambii prezentau afecțiuni ușoare.

 Totodată, pacienta de aproximativ 80 de ani, aflată în ambulanța SMURD, a fost transportată la spital cu o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj.

Nu a fost nevoie de intervenția pompierilor, întrucât nu au existat victime încarcerate și nu s-au raportat scurgeri de carburanți.

Ciiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns