România l-a declarat persona non grata pe atașatul militar al Rusiei la București și adjunctul său

Spread the love

 Decizia a fost luată pentru desfăşurarea de activităţi care contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961.

Ministrul Emil Hurezeanu l-a convocat miercuri la sediul ministerului pe însărcinatului cu afaceri al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti şi l-a informat despre decizia luată de statul român, potrivit unei informări a Ministerului Român de Externe, citat de Agerpres.

roCei doi diplomaţi ruşi expulzaţi sunt ataşatului militar, aero şi naval, Victor Makovski şi de adjunctul acestuia, Evgheni Ignatiev.

Cel din urmă apare în stenogramele procurorilor în dosarul în care Călin Georgescu a fost pus sub urmărire penală.

Potrivit stenogramelor prezentate de G4Media.

ro, Marian Motocu, un bărbat trimis în judecată pentru propagandă legionară şi mesaje antisemite şi xenofobe, a sunat la Ambasada Rusiei şi cerut legătura cu colonelul Evgheni Ignatiev.

Acest apel a venit după ce Motocu a vorbit cu Georgescu, iar candidatul i-a spus„Dacă lucrurile merg bine o să încep în ianuarie.

Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”.

Serviciul rus de Informaţii Externe, citat de agenţia de stat Tass, a transmis într-un comunicat de presă că liderii UE „se află în mod evident” în spatele deciziei de a aduce acuzaţii penale împotriva candidatului la preşedinţia României Călin Georgescu, cu referire la dosarul în care este anchetat pentru şase infracţiuni, printre care acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

„Conform datelor disponibile, birocraţia europeană a declarat război „liderilor nesistemici” care îl susţin deschis pe preşedintele american Donald Trump şi refuză să urmeze instrucţiunile elitelor liberale conducătoare ale UE”, acuză biroul de presă al SVR.

Potrivit SVR, „Bruxelles-ul este extrem de îngrijorat că noul lider american ar putea slăbi suprastructura globalistă europeană şi se bazează în această activitate pe lideri conservatori cu orientare naţională, precum premierul ungar Viktor Orban, premierul slovac Robert Fico şi candidatul la preşedinţia României Călin Georgescu”.

În replică la comunicatul Serviciului rus de Informaţii Externe, MAE a transmis marţi că „afirrmaţiile recente ale serviciilor ruseşti sunt ridicole şi complet neavenite” şi fac parte din „seria de acţiuni hibride desfăşurate pentru a submina democraţia în România”.

De asemenea, premierul Marcel Ciolacu a ieşit public cu o reacţie în care transmite că „Rusia nu poate transmite autorităţilor române pe cine să ancheteze şi pe cine nu” şi nici „nu poate dicta pe cine să aleagă românii şi pe cine nu”.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns