Miercuri, deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, a susținut în plenul Parlamentului o declarație politică prin care a subliniat rolul fundamental al educației și culturii în dezvoltarea societății românești.
Acesta a atras atenția asupra necesității unei implicări mai active a statului în susținerea acestor domenii esențiale pentru păstrarea identității naționale.
„Cultura și educația reprezintă coloana vertebrală a unei societăți moderne și prospere.
Ele sunt factorii care modelează identitatea unui popor, îi asigură continuitatea și capacitatea de adaptare la provocările viitorului.
Din păcate, realitatea actuală ne arată că educația și cultura nu primesc atenția pe care o merită, iar acest lucru trebuie să ne îngrijoreze și să ne determine să acționăm”, a declarat Remus Lăpușan.
În intervenția sa, deputatul PSD Cluj a evidențiat o serie de probleme majore care afectează educația și cultura în România:În acest context, Remus Lăpușan a propus o serie de măsuri pentru revitalizarea educației și culturii, printre care:*Creșterea finanțării pentru programele educaționale care promovează cultura națională;*Implementarea unui program național pentru promovarea literaturii române, cu accent pe marii clasici;*Modernizarea curriculei școlare, prin integrarea unor metode interactive de predare a literaturii și culturii;*Sprijinirea instituțiilor culturale locale, astfel încât acestea să devină centre reale de educație și dezvoltare comunitară.
Remus Lăpușan a salutat inițiativa Parlamentului de a declara anul 2025 „Anul Mihai Eminescu”, considerând acest demers un punct de plecare pentru un angajament mai ferm al statului față de cultură și educație.
În acest sens, a evocat cuvintele marelui poet: „Școala va fi școală când omul va fi om și statul va fi stat”, subliniind necesitatea unui sistem educațional puternic, adaptat nevoilor societății și fundamentat pe respectul pentru valorile culturale naționale.
Totodată, deputatul a criticat eșecul programului „România Educată”, inițiat de fostul președinte Klaus Iohannis, afirmând că acesta nu a reușit să aducă schimbările necesare în sistemul de învățământ.
„România are nevoie de o viziune clară și de măsuri concrete pentru educație și cultură.
Nu putem vorbi despre o dezvoltare economică sustenabilă fără un sistem educațional solid și fără o cultură care să ofere un fundament puternic identității naționale.
Un popor fără cultură este un popor fără viitor!” a concluzionat Remus Lăpușan.
PSD a demonstrat că susține educația și cultura, iar echipa PSD Cluj se angajează să sprijine toate inițiativele care contribuie la apropierea tinerilor de valorile culturale și literare naționale.