Rusia lui Putin reprezintă o amenințare pentru securitatea Europei, mai ales pentru zona Mării Negre și statele din vecinătate, precum Republica Moldova și România, semnalează președintele francez, Emmanuel Macron.
Nu este prima dată când președintele Franței atrage atenția asupra necesității unei colaborări europene strânse pentru a contracara pericolul rusesc.
Într-un interviu cu mai multe ziare duminicale franceze, Macron a arătat că o „dezangajare” eventuală a SUA în Ucraina „nu este în interesul lor”, a apreciat președintele francez în paginile săptămânalului La Tribune Dimanche, transmite AFP, citat de Agerpres.
ro„Ceea ce au făcut Statele Unite în ultimii trei ani este în deplină concordanță cu tradiția lor diplomatică și militară”, spune președintele Macron.
Dacă Washingtonul ar accepta să „semneze o încetare a focului fără nicio garanție de securitate pentru Ucraina”, atunci „capacitatea lor de descurajare geostrategică față de Rusia, China și alții ar dispărea în aceeași zi”, a opinat președintele francez.
Macron speră că țările Uniunii Europene vor avansa rapid spre o „finanțare masivă și comună” reprezentând „sute de miliarde de euro” pentru a construi o apărare comună.
Liderii blocului comunitar se vor reuni joi la Bruxelles într-un summit.
„Am dat mandat Comisiei Europene pentru a defini nevoile de capacități pentru a construi o apărare comună”, căci trebuie „mobilizate finanțări comune cu sute de miliarde de euro” și aceasta în mod „rapid”, a declarat Emmanuel Macron pentru Parisien, conform sursei citate.
Guvernul francez a cerut sâmbătă Uniunii Europene să „câștige o autonomie deplină” în domeniul apărării, spunând că dorește să mobilizeze mai multe investiții private spre acest sector, înaintea summitului de joi, de la Bruxelles, consacrat Ucrainei și problemelor de securitate europeană.