Friedrich Merz, liderul Uniunii Creştin-Democrate din Germania, confirmă, luni, că va încerca să formeze o coaliţie de guvernare cu Partidul Social Democrat (SPD) de centru-stânga, potrivit Politico.
Merz confirmă că vrea să formeze o coaliţie centristă după victoria în alegerile germane Luând cuvântul luni la sediul partidului, Merz a sărbătorit performanţa electorală puternică a acestuia.
Partidul a obţinut 28,6% din voturi şi a desemnat blocul conservator, care poartă numele de CDU-CSU, învingătorul categoric.
SPD s-a clasat pe locul al treilea, cu 16,4%.
„Am primit un mandat clar de guvernare şi îl acceptăm”, a declarat Merz.
„Privind distribuţia locurilor în Bundestag, suntem în măsură să formăm o coaliţie neagră-roşie – şi exact asta intenţionăm să facem”.
Blocul conservator este cunoscut pentru culoarea sa neagră, în timp ce SPD este identificat cu culoarea roşie; împreună, acestea sunt cunoscute şi sub denumirea de „marea coaliţie”.
Vezi mai multe articole din categoria externe Merz a confirmat că negocierile pentru formarea unei coaliţii sunt deja în desfăşurare.
El intenţionează să se întâlnească cu conducerea SPD în cursul zilei de luni, iar mai apoi, să discute cu Olaf Scholz în zilele următoare.
Un guvern ar putea fi format până la Paşte, a spus el, subliniind urgenţa restabilirii stabilităţii după prăbuşirea coaliţiei anterioare, în noiembrie anul trecut.
Liderul CDU a stabilit trei priorităţi-cheie pentru viitorul guvern: consolidarea apărării europene în lumina schimbării politicii externe a Statelor Unite, abordarea provocărilor legate de migraţie şi securizarea bazei industriale a Germaniei.
