Alegeri federale în Germania.
Cine sunt câştigătorii şi pierzătorii în urma votului Germanii au votat duminică în cadrul alegerilor federale, organizate anticipat, după ce coaliţia tripartită s-a destrămat, iar cancelarul Olaf Scholz a cerut un vot de încredere pe care nu l-a trecut.
Primele estimări exit-poll, după închiderea urnelor, arată că alianţa de centru-dreapta CDU/CSU a obţinut 29% din voturi, iar liderul acesteia, Friedrich Merz, se configurează a fi viitorul cancelar al ţării.
Cu toate acestea, alegerile federale de duminică au venit şi cu surprize pe scena politică.
Partidul actualului cancelar Olaf Scholz, SPD, a obţinut unul dintre cele mai slabe rezultate din istoria sa, 16,2%.
În aceste condiţii, formaţiunea se plasează pe locul al treilea.
Vezi mai multe articole din categoria externe La scurt timp după anunţarea rezultatelor exit-poll, Olaf Scholz a admis că scorul reprezintă o „înfrângere” pentru SPD.
„Acesta este un rezultat electoral amar pentru SPD, aceasta este o înfrângere.
Este un rezultat pe care va trebui să îl lăsăm în urmă”, a declarat el adunării de la sediul partidului, potrivit CNN.
Pe de altă parte, extrema dreaptă, Alternativa pentru Germania (AfD), a obţinut aproximativ 20% din voturi, devenind astfel a doua forţă politică a ţării şi obţinând cel mai bun scor al unui partid de extremă dreapta la alegerile de după al Doilea Război Mondial.
Partidul AfD este condus de Alice Weidel, care a candidat pentru funcţia de cancelar şi care a primit susţinere inclusiv din SUA, din partea miliardarului Elon Musk, cu precădere pe platforma X, deţinută de acesta.
Indignaţi de ascensiunea extremei drepte, mulţi tineri au votat cu Die Linke, un partid de extrema stângă.
Deşi sondajele îl creditau cu 3-4% din voturi, în ultima săptămână a crescut spectaculos, mai ales în preferinţele tinerilor pe TikTok şi Instagram.
Primele estimări de duminică seara arată că Die Linke a obţinut 8-9% din voturi, intrând astfel în Parlament.
La alegerile federale din Germania de duminică, prezenţa la vot a fost una record, de 84%.
În continuare, rămâne ca partidele să formeze o coaliţie pentru a guverna, pentru ca mai apoi să fie desemnat noul cancelar al Germaniei.
