Emisarul lui Donald Trump pentru Ucraina afirmă că nimeni nu îi va impune un acord de pace lui Zelenski

Spread the love

Keith Kellogg, emisarul preşedintelui Donald Trump pentru Rusia şi Ucraina, a declarat luni că nimeni nu va impune Kievului un acord de pace şi că întrebările cu privire la faptul dacă Washingtonul va oferi garanţii pentru eventuale forţe europene de menţinere a păcii vor fi abordate ulterior.

Înalţi oficiali americani, inclusiv secretarul de stat Marco Rubio urmează să se întâlnească marţi cu o delegaţie rusă condusă de ministrul Serghei Lavrov pentru discuţii axate pe încheierea războiului din Ucraina şi pe relaţiile dintre Rusia şi SUA.

Kellogg, care a declarat că îl va vizita pe Volodimir Zelenski la Kiev în această săptămână, a declarat reporterilor la sediul NATO din Bruxelles că nimeni nu va impune un acord „unui lider ales al unei naţiuni suverane”, potrivit Reuters.

El a reiterat, de asemenea, că vorbeşte cu aliaţii europeni, care au exercitat presiuni pentru a fi incluşi în negocieri, dar că, în opinia sa, nu este fezabil ca toată lumea să stea la masă.

Vezi mai multe articole din categoria externe Oficialii europeni au fost şocaţi de măsurile luate de administraţia Trump în ultimele zile în privinţa Rusiei, care a atacat Ucraina în urmă cu aproape trei ani.

Washingtonul a trimis un chestionar capitalelor europene pentru a le întreba cu ce ar putea contribui la garanţiile de securitate pentru Kiev.

Liderii Franţei, Marii Britanii, Germaniei, Danemarcei, Poloniei, Italiei, Spaniei şi Olandei, precum şi înalţi oficiali ai NATO şi ai Uniunii Europene s-au întâlnit de urgenţă, luni, la Paris.

Marea Britanie, Suedia şi Germania au declarat că sunt deschise la trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Ucraina, cu condiţia unui mandat clar şi acceptabil.

Mulţi oficiali au subliniat că ar lua în considerare trimiterea de trupe în Ucraina numai dacă SUA ar oferi garanţii de securitate.

Întrebat dacă SUA ar face acest lucru, Kellogg a spus: „Nu iei nicio opţiune de pe masă”.

„Înainte ca orice tip de discuţie şi garanţii de securitate să fie finalizate, bineînţeles că aceste discuţii vor avea loc”, a spus el.

„Răspunsurile la aceste întrebări vor fi determinate pe măsură ce veţi ajunge la procesul final”.

Lasă un răspuns