Discuţiile privind formarea unei coaliţii guvernamentale în Austria în frunte cu partidul de extrema dreaptă s-au blocat.
Participanţii la negocieri dau vina unii pe alţii.
Partidul extremist, fondat de un politician cu trecut nazist, a câştigat alegerile din septembrie, anul trecut.
Sursa foto: Pexels Discuţiile pentru formarea primului guvern de coaliţie din Austria condus de Partidul Libertăţii (FPO) de extremă-dreapta s-au blocat miercuri, după ce negocierile cu Partidul Popular (OVP) au intrat în impas.
FPO, un partid eurosceptic şi apropiat de Rusia, a încercat să formeze un guvern pentru prima dată de când a fost fondat în anii 1950 de un lider care cu trecut nazist, potrivit Reuters.
FPO a fost primul la alegerile parlamentare din septembrie 2024, având aproximativ 29%.
Partidul a fost însărcinat să formeze un guvern luna trecută după ce o încercare a partidelor de centru a eşuat.
Vezi mai multe articole din categoria externe În prezent, decizia aparţine preşedintelui ţării.
Acesta poate delega un alt politician să încerce să formeze o alianţă sau poate îndrepta ţara către alegeri anticipate.
Sondajele arată că susţinerea populară pentru extrema dreaptă a crescut în ultimele luni.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/22691668/1/8020499-mediafax-foto-dpa-hepta.jpg)